Prăpastia căscată între primii doi jucători ai lumii și restul plutonului ATP s-a adâncit în semifinalele de ieri, când Marat Safin și Rainer Schuttler nu au avut nici știința, nici putința de a coti istoria.
Mai autoritar chiar decât Sampras și Agassi în anii 90, Federer (foto stânga) și Nadal (foto dreapta) au pus stăpânire pe sportul alb. Cu Djokovic pierdut prematur pe drum, socotelile s-au simplificat. În prima semifinală, Marat Safin nu și-a depășit condiția actuală, de tenismen rătăcit mental.
Rusul a încercat să compenseze: atingeri de geniu, urlete de fiară, dar și greșeli de începător, ce i-au netezit aleea liderului mondial spre o a șasea finală consecutivă la Londra. Întrebarea cade firesc. Va sărbători, mâine, și al șaselea trofeu? Anul trecut, Nadal l-a împins în decisiv. Acum, ibericul a deprins cam toate tainele ierbii. Ca dovadă, contra lui Rainer Schuttler (6-1, 7-6/3, 6-4), a scurtat durata punctelor și a finalizat mai lesne decât pe zgură.
La feminin, surorile Williams și-au șters din minte mai vechile gânduri de a preda ștafeta puterii în WTA și au inventat noi motivații la actualul Wimbledon.
Și adversare, și coechipiere
De parcă nu le-ar fi ajuns calificarea în finala de simplu, Venus și Serena s-au luat de mână și au pătruns și în ultimul act de dublu: 6-3, 6-3 cu Nathalie Dechy (Franța) / Casey Dellacqua (Australia). Coechipiere contra perechii Lisa Raymond (SUA) / Samantha Stosur (Australia), cele două Williams nu-și vor arunca însă priviri prietenoase astăzi, de la ora 16:00 (Sport.ro, în direct), când nu vor fi de aceeași parte a fileului.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER