Federer stabilește record după record. Elvețianul a ajuns pentru al 14-lea an consecutiv în turul 4 la US Open

Roger Federer (33 ani) s-a calificat în optimile de finală după ce l-a învins cu 4-6, 6-1, 6-1, 6-1 pe Marcel Granollers.

Prin eliminarea Simonei Halep, interesul pentru US Open în România este în scădere, însă câteva aspecte merită urmărite în continuare chiar dacă ești fan al numărul 2 mondial. Spre exemplu, este interesant de văzut dacă Horia Tecău va reuși să treacă în acest an de frații Bryan, dacă Serena Williams și-a revenit în totalitate după episodul „Wimbledon” (probabil că n-ați uitat episodul serviciilor) sau cine va câștiga turneul masculin, atât timp cât pe tablou sunt jucători precum Novak Djokovic, Roger Federer sau Andy Murray. Unul dintre aceștia, Roger Federer este de ceva timp și în luptă cu recordurile, nu numai cu adversarii din ATP.

De 10 ani și două turnee n-a mai pierdut mai devreme de optimi Federer într-un Grand Slam

În ziua a 7-a la US Open, elvețianul a mai stabilit un record, care cu greu va putea fi depășit. Fedex a obținut pentru al 14-lea an consecutiv calificarea în optimile de finală, ceea ce înseamnă că a câștigat de fiecare dată primele trei meciuri din turneu. Duminică noapte, Federer l-a învins cu 4-6, 6-1, 6-1, 6-1 pe Marcel Granollers (Spania), la capătul unui meci care a avut două reprize: una înainte de începerea ploii, încheiată cu 3-5, și a doua în care Federer a mai cedat doar patru game-uri până la finalul partidei. Învingător de cinci ori la US Open, elvețianul a ajuns la un palmares incredibil în privința meciurilor jucate până în turul 3 (inclusiv) la orice turneu de Grand Slam, scor 51-4. El n-a mai pierdut un meci până în optimi din 2004, când a fost învins în turul 3 la Roland Garros de brazilianul Gustavo Kuerten. De atunci, Federer a trecut de primele trei jocuri de 42 de ori consecutiv, indiferent de numele turneului de Grand Slam.

Acum, numărul 3 mondial privește către al 39-lea sfert de finală de Grad Slam din ultimele 42 de participări. Adversar îi este în optimi un al spaniol, Roberto Bautista Agut. În drumul spre finală, Federer are un traseu accesibil, cei mai redutabili adversari fiind Berdych și Dimitrov. O misiune mai dificilă are Novak Djokovic, care trebuie să treacă de Kohlschreiber, Murray și Wawrinka pentru a-l înfrunta pe Roger.

Interesant este faptul că Federer are toate șansele după US Open să revină pe locul 2 mondial, în condițiile în care campionul en-titre, Rafael Nadal, este absent, astfel că va pierde 2.000 de puncte în ierarhia mondială.. Elvețianul trebuie însă să cucerească al 6-lea titlu la Flushing Meadows. De remarcat faptul că înaintea turneului, Roger Federer și Simona Halep s-au fotografiat împreună, moment care s-ar putea să fie reluat de presa internațională după US Open: adică numărul 2 mondial din WTA și ATP, braț la braț.

Publicat: 01 09. 2014, 17:07
Actualizat: 01 09. 2014, 17:08