Fedex și-a mai găsit un naș!** A fost învins pentru a doua oară în ultimele cinci săptămâni de Tsonga
Titanii tenisului mondial cad unul după altul la Mastersul de la Montreal, câștigat și de Andrei Pavel în 2001. După Murray și Nadal, a venit rândul lui Federer să iasă mult prea devreme din competiție. În schimb, Djokovic a atins a 50-a victorie a sezonului.
Rafael Nadal și Novak Djokovic sunt adversari tot mai greu de depășit de Federer, victoriile elvețianului împotriva celor mai buni doi jucători ai lumii atingând deja statutul de eveniment. Din această săptămână, fostul lider mondial și-a mai găsit încă un rival pe măsură, în persoana lui Jo-Wilfried Tsonga. Cei doi tenismeni s-au înfruntat în turul trei la Montreal, francezul calificându-se mai departe cu 7-6, 4-6, 6-1. Tsonga i-a administrat a doua înfrângere lui Federer în mai puțin de două luni, după ce îl eliminase și de la Wimbledon.
De altfel, ultimele două înfrângeri ale lui Fedex i-au fost administrate de Tsonga „M-a învins și la Wimbledon, așa că nu văd acest rezultat ca pe o mare surpriză”, a comentat Roger.
Dacă urmăritorii lui Djokovic din circuitul ATP nu și-au intrat încă în mână la primul turneu jucat pe hard în această vară, în schimb, sârbul are același parcurs de regularitate, pe care și l-a impus încă de la începutul anului. Nole a atins joi seara, tot în turul trei, a 50-a victorie a sezonului, după 7-5, 6-2 cu Cilic, la capitolul eșecuri figurând doar înfrângerea din semifinala de la Roland Garros, cu Federer.