File de poveste din cariera Mariei Șarapova, adversara Simonei Halep din finala de la Roland Garros. FOTO
Maria Șarapova joacă, sâmbătă, împotriva Simonei Halep, a treia sa finală la Roland Garros. Maria Șarapova: super-campioana tenisului feminin care are toate titlurile de Mare Șlem în palmares, cea care, la 17 ani o învingea în finală la Wimbledon pe Serena Williams; super-vedeta care face 29 de milioane de euro într-un singur an, bani câștigați din premii, dar mai ales din contracte publicitare, potrivit Forbes și care a vrut să își schimbe numele, pentru două săptămâni, pe durata US Open-ului din 2013 în Sugarpova, pentru a-și promova brand-ul de bomboane; super-iubita lui Grigor Dimitrov, care îndură vântul în tribune pentru iubitul său, atunci când ea nu joacă, așa cum a făcut anul trecut la Queens; super-model pentru Sports Illustrated și alte nenumărate pictoriale. Spune că îi place ceaiul, să facă multe fotografii în cele mai neașteptate momente, find prima care „rupe” rutina unei mese sau unei discuții pentru o fotografie de grup, îi plac pantofii și poșetele.
Maria Șarapova, la începuturile carierei
„E ușor să mă impresionezi. Nu am nevoie de o super-petrecere pentru a fi fericită. Prietenii cei mai buni, mâncare bună și o porție bună de glume… sunt fericită, mulțumită” dezvăluie Maria Șarapova
Dincolo de toată strălucirea, se află povești mai puțin știute ale jucătoarei care încearcă să cucerească pentru a doua oară Paris-ul, un oraș cu care are o relație specială.
Roland Garros – ultima redută necucerită a Mariei Șarapova. Până în 2012. „Superstar Șarapova” a numit-o Martina Navratilova.
„În sfârșit” a titrat cartea oficială dedicată turneului de la Roland Garros, ediția 2012, referindu-se la primul și singurul triumf al Mariei Șarapova de pe zgura pariziană. La prima finală disputată pe Philippe Chatrier, „Maria The Greatest” cum îi mai spun fanii pe forumurile de tenis, făcând trimitere la bogata istorie a țarinelor Rusiei, a reușit, după nouă sezoane, să își completeze setul de titluri în turneele de Mare Șlem, bifând câte un succes la Australian Open (în 2008), Franch Open (în 2012), Wimbledon (în 2004) și US Open (în 2006). Dintre jucătorii încă în activitate, doar alți trei campioni au setul complet de Grand Slam-uri: Serena Williams (în cinci sezoane), Rafael Nadal (în 6 sezoane) și Roger Federer (în 7 sezoane).
Maria Șarapova se distrează alături de Grigor Dimitrov. În 2010, ziarele anunțau logodna și nunta Mariei Șarapova cu baschetbalistul Sacha Vujacic
„Este ireal, este cel mai frumos moment al carierei mele. Am crezut întotdeauna că titlul de la Wimbledon, din 2004, va fi mereu vărful carierei mele… dar astăzi când am căzut în genunchi la finalul meciului, mi-am dat seama cât de special este acest moment” spunea Șarapova imediat după finală.
2014 ca 2012: drumul Șarapovei către singurul titlu care îi lipsea din palmares a fost mult ușurat de înfrângerea din primul tur al Serenei Williams. Cele două ar fi trebuit să se întălnească în sferturi, ca și în 2014, însă și atunci, și acum, Serena, care are 15 victorii consecutive în fața Mariei, a pierdut neașteptat, ratând „rendez-vous”-ul. În finală, Șarapova a înfruntat-o și a dominat-o clar pe surprinzătoarea Sara Errani, aflată la prima finală a carierei, ca și Simona Halep, adversara din această sâmbătă a rusoaicei.
Rusoaica a pozat de nenumărate ori în ipostaze sexy
Copilăria Mariei, marcată de goana de frica dezastrului de la Cernobîl: din orașul părinților Gomel, la Niagan și apoi la Soci
Așa cum Novak Djokovic a copilărit și a început tenisul sub amenințarea bombardamentelor, părinții Mariei Șarapova au avut propriile clipe de coșmar, temeri și motive de fugă.
Maria Yuryevna Șarapova s-a născut pe 19 aprilie 1987, la șapte zile înainte de încheierea unui an de la dezastrul nuclear de la Cernobîl. Yuri și Yelena, părinții Mariei, locuiau alături de Galina Șarapova, bunica dinspre tată a jucătoarei de tenis, în Gomel, un orășel de pe teritoriul Belarusului de astăzi, despărțit de doar 132 de kilometri de Cernobîl. La 18 ani distanță, bunica Galina a povestit pentru London Evening Standard, înainte de prima a finală de Mare Șlem a Mariei, cum, speriat de radiații, de cancerul care făcea victime după victime în orașele învecinate, de copiii născuți mutilați și de multele familii distruse, Yuri a luat decizia de a pleca alături de familie departe, în friguroasa Siberia, cu iernile sale aspre cu -40 de grade. Astfel Maria s-a născut la Niagan, oraș industrial, în care tatăl s-a angajat pe șantiere petroliere pentru a strânge bani. După patru ani, familia „Șarapov” se muta la Soci, orașul starului Uniiunii Sovietice, Evgheni Kafelnikov. În puținul timp liber, Yuri Șarapov se relaxa la tenis, jucând în compania lui Yuri Yutkin, experimentat antrenor de tenis, de 67 de ani. „Plictisită, într-o zi Maria a luat o rachetă de jos și a început să dea în mingile împrăștiate pe teren” povestește Yutkin, care a remarcat imediat coordonarea micuței.
Maria Șarapova a lansat în 2012 o gamă proprie de bomboane.
Șarapova a început să joace tenis cu rachetă de adult. Apoi, a intervenit Kafelnikov
Maria Șarapova a început lecțiile de tenis cu o rachetă de adult, pentru că în Soci nu găseai echipamente pentru copii. Yuri Șarapov s-a împrietenit însă cu Aleksander Kafelnikov, tatăl lui Evgheni, jucătorul-vedetă al URSS-ului. Aleksander i-a făcut cadou Mariei una dintre vechile rachete ale fiului său, o rachetă potrivită ca dimensiune pentru fetița blondă, de doar patru anișori. Tocmai această legătură strânsă a fost sursa unor viitoare speculații privind legăturile Mariei Șarapova cu organizații suspecte.
Una dintre cele mai îndrăznețe alegeri vestimentare ale Mariei Șarapova. La Wimbledon, în 2008, Alla Kudryavtseva declara, după ce reușise să o învingă, în turul doi pe rusoaică: „Este o plăcere să o bat pe Maria. De ce? Nu îmi place cum este îmbrăcată”.
Are sau nu Maria Șarapova legături cu mafia rusă?
Mai mult șoptit, având în vedere imensul capital financiar și de imagine al Mariei Șarapova, exploatat la maxim de branduri din lumea întreagă, s-au ivit și întrebările în legătură cu oamenii din spatele Mariei, susținătorii plecării ei în America și legăturile tatălui său, Yuri Șarapov.
Evgheny Kafelnikov, este, alături de Marat Safin, unul dintre jucătorii ruși care, în urma apariției unui set de fotografii publicate de tenismenul ucrainean Andrei Medvedev, a fost nevoit să recunoască prietenia cu Alimzhan Tokhtakhounov, personalitate controversată, cu puternice rădăcini în mafia rusească. „Îmi este prieten, dar prefer să nu comentez” a spus Kafelnikov. John McEnroe, citat de AFP își exprima îngrijorarea privind „posibilitatea ca diferite organizații să se infiltreze în tenis, precum mafia rusă – o posibilitate neagră și înfricoșătoare„. Anna Kurnikova, sportiva cu care Maria a fost comparată de multe ori, mai ales la începutul carierei, datorită aspectului său de blondă fatală, a fost logodită cu hocheistul Pavel Bure, implicat în trucări de meciuri, oferind un argument „cârcotașilor” convinși că nici tenisul feminin nu este curat.
Maria Șarapova, într-una dintre multele reclamele filmate
Mai mult, la șase ani, Maria Șarapova era sfătuită de Navratilova să plece în Statele Unite ale Americii pentru a face performanță în tenis. Yuri Șarapov s-a împrumutat, la părinți, dar și la cunoscuți pentru a strânge banii pentru zborul peste ocean, pentru el și pentru Maria. Acest episod a lăsat și el loc anumitor speculații.
„Nu sunt americancă!„ insistă de fiecare dată Maria Șarapova
Deși trăiește în Statele Unite de la șase ani, s-a format ca jucătoare peste ocean și este probabil unul dintre cele mai de succes branduri sportive construite în cel mai pur stil „glam-american”, Maria Șarapova refuză să se gândească la cetățenia americană și să urmeze pașii făcuți de Martina Navratilova, care în 1975 devenea cetățean american „În adâncul sufletului știu de unde vin, sunt foarte mândră de rădăcinile mele siberiene. Familia mea, cu excepția părinților, este în Rusia, noi vorbim limba rusă, mănânc rusește… Rusia este o parte din mine, patea care vine întotdeauna natural” spune Maria.
Maria Șarapova a mers la Queens, în 2013, pentru a-i fi alături iubitului său, Grigor Dimitrov. Cei doi și-au oficializat relația la Madrid, în timpul turneului lui Ion Țiriac
Yuri, primul său antrenor din circui al Mariei: „Îi plăcea să i se spună în public că este antrenorul Mariei, dar avea mereu un antrenor adevărat în spate” spune Mike Joyce
Yuri Șarapov a fost unul dintre cele mai proeminente figuri paterne din circuitul feminin, depășit poate doar de Richard Williams, celebrul tată al surorilor Williams. Autoritar, exigent, de multe ori depășind limitele și fiind acuzat de coaching de adversarele Mariei, Yuri a ieșit încet încet din peisaj, începând cu anul 2009. Michael Joyce, antrenorul cu care Yuri Șarapov a împărțit banca tehnică a Mariei până în 2010 a zugrăvit însă o altă fațetă: „Lui Yuriîi plăcea să se spună în public că este antrenorul Mariei… dar realitatea este că tot timpul mă lăsa pe mine să lucrez cu ea. Yuri striga de multe ori la Maria…. dar cel puțin jumătate din timp, îi striga ce îi spusesem eu să îi transmită” afirma, în mai 2012, fostul antrenor al Mariei Șarapova.
La Olimpiada de la Londra, Maria Șarapova a fost port-drapelul Rusiei, fiind printre puținii reprezentanți ai tenisului care au primit această onorantă sarcină. Printre „colegii” Mariei numărat Stanislas Wawrinka (Elveția), Novak Djokovic (Serbia), Agnieszka Radwanska (Polonia), Max Mîrnei (Belarus).
„În cariera mea nu am căutat niciodată scuze. M-am bazat mereu pe talentul meu și pe sprijinul echipei. Am îndurat multe, dar am revenit mereu… aș fi putut spune «asta e! sunt celebră, am bani, am câștigat turnee de Mare Șlem, mi-ajunge», dar iubesc ceea ce fac iar dimineața, când mă trezesc știu că, deși poate am în față o zi dificilă, pot realiza lucrurile grozave” își rezumă Șarapova rețeta succesului. În carieră, a avut accidentări peste accidentări, s-a operat la umăr în 2008, având nevoie de 4 ani pentru a reveni la forma sa cea mai bună și a obține un nou titlu de Mare Șlem. În 2014, Maria revine după o nouă accidentare la umăr, care a obligat-o să rateze US Open-ul de anul trecut.
John McEnroe: „Maria Șarapova este una dintre cele mai mari competitoare ale tenisului„
Salutul marcă-înregistrată de la finalul partidei al Mariei Șarapova. Mai recognoscibile sunt doar pașii în cerc ai lui Jo Wilfred Tsonga și salutul militar al lui Youzhney.
Maria Șarapova a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Soci. A îmbrăcat tricoul naționalei de hochei, pentru a-și arăta o dată în plus atașamentul față de Rusia.