Final de drum pentru Sorana Cîrstea la Montreal! Finalista de la Roland Garros a învins-o după o grea luptă pe româncă
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la turneul de la Montreal, după ce a fost învinsă în două seturi de Karolina Muchova.
Final de drum pentru Sorana Cîrstea la turneul de la Montreal! Karolina Muchova, finalista de la Roland Garros, a învins-o după o grea luptă pe româncă
Sorana Cîrstea (România, 31 WTA) a cedat în fața jucătoarei Karolina Muchova (Cehia, 17 WTA) în turul 2 al turneului de la Montreal.
Sportiva noastră nu a rezistat decât două seturi în fața jucătoarei care în acest an a evoluat în ultimul act al turneului Roland Garros. Cu toate acestea, Sorana Cîrstea nu a părăsit competiția fără luptă, pierzând primul set cu 7-5, iar pe al doilea cu 6-4. Forța jucătoarei de tenis din Cehia s-a dovedit, însă, decisivă în lupta pentru calificarea în turul 3 al competiției. Meciul dintre cele două sportive s-a încheiat după o oră și 49 de minute de joc.
Turneul de la Montreal este una dintre competițiile de suflet ale Soranei Cîrstea, care în 2013 a reușit să acceadă până în finală, pe care a pierdut-o în fața celebrei Serena Williams, din Statele Unite ale Americii, 2-6, 0-6.
Turneul de la Montreal bifează o bornă dramatică pentru Simona Halep: va părăsit clasamentul WTA după finală!
La finalul turneului de la Montreal, Simona Halep va părăsi top 500 WTA. Sportiva noastră se află în stare de suspendare după ce a fost depistată pozitiv la controlul antidoping, astfel că are un an de când nu mai poate lua startul în competiții.
Anul trecut, Simona Halep a câștigat turneul de la Montreal, însă în acest an nu își poate apăra titlul, din cauza sancțiunii – care încă este provizorie, până la o decizie finală – primite din partea Agenției de Integritate a Tenisului.
În prezent, jucătoarea de tenis din Constanța este pe locul 58 în clasamentul mondial, însă urmează o cădere absolut dramatică. Ea nu își va putea apăra cele 900 de puncte cucerite în 2022 la Montreal, astfel că va pica până pe poziția cu numărul 575. În aceste condiții, după ce va reveni în circuit, ea va fi nevoită să își refacă „zestrea” începând de joc, de la turneele ITF. Ar putea să beneficieze, însă, de wild-card-uri la turnee mai valoroase și să revină mai rapid în elita circuitului mondial.
Să nu fiu lăsată să particip la niciun turneu timp de opt luni de zile… Acum știu că am ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.
Ca să nu mai spun că am pierdut toate punctele și poziția din clasamentul WTA. Nu doar că mi-au «ucis» reputația, ci și pe mine ca jucătoare profesionistă.
– Simona Halep, în mai 2023