La câteva sute de kilometri de România, la Belgrad, un mastodont de sală găzduiește în acest sfârșit de săptămână, zilnic, câte 20.000 de fani înfierbântați. Atmosfera este încinsă de Novak Djokovic & Co, în finala Cupei Davis, cu Franța. După prima zi, rezultatul este egal, scor 1-1.
În aceste zile, pentru Serbia nimic nu mai contează în afară de tenis, care respiră pentru prima dată în istorie aerul unei finale de Cupa Davis. Franța a rezistat cu brio infernului de la Belgrad în primele ore ale zilei de ieri, Gael Monfils părând că s-a acomodat foarte bine cu atmosfera creată de gazde. Evoluția francezului a fost chiar dezarmantă pentru Janko Tipsarevic, care a încasat o bătaie scurtă în trei seturi, ultimul pierdut chiar la zero. Înfrângerea nu le-a tăiat însă elanul sârbilor, care știau că în arenă urma să-și facă apariția idolul lor, Novak Djokovic, un jucător în stare să-l bată chiar și pe Nadal sau Federer. Iar visul de mărire al poporului vecin a crescut odată cu jocul impecabil al numărului 3 mondial, care a apăsat pe accelerație încă din debutul jocului cu Gilles Simon. Djokovic a triumfat tot la zero, emoții având doar la final, când francezul a avut o zvâcnire și a trimis setul în prelungiri. Dar cu publicul în spate, Nole a rezolvat problema simplu. Meciul de dublu de azi va avea o însemnătate aparte în istoria acestei finale, dar totul se va decide mâine, când Djokovic și Tipsarevic sunt în stare să scoată în stradă o țară întreagă.
Janko Tipsarevic – Gael Monfils 1-6, 6-7, 0-6 Novak Djokovic – Gilles Simon 6-3, 6-1, 7-5
Azi Troicki / Zimonjic – Clement / Llodra Mâine Novak Djokovic – Gael Monfils Janko Tipsarevic – Gilles Simon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER