Finala de la Basel. Visul frumos s-a terminat. Marius Copil a cedat în fața lui Roger Federer, scor 6-7 (5), 4-6. Românul a acuzat probleme la piciorul stâng

Finala turneului ATP de la Basel: Marius Copil – Roger Federer 6-7 (5), 4-6


17:50 Statisticile finale: Copil a încheiat meciul cu 14 ași

17:47 Marius se agață de meci. Are minge de break, dar Roger e un vulpoi care nu greșește.  Game, set, meci Federer. Lui Marius Copil nu i-a mai ieșit nimic de la jumătatea setului doi. Românul rămâne cu unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei lui.


17:41 Copil cere un challenge când nu trebuia. Au fost alte mingi mult mai ofertante din acest punct de vedere, pe care le-a ignorat. La 30-30, face din nou aceeași eroare (challenge eronat). Federer are minge de break, pe care o speculează în urma unui… challenge reușit. Elvețianul servește pentru meci.


17:34 Game la zero pentru Federer, care egalează la 4. Experiența elvețianului își spune cuvântul


17:30 Federer face breakul, pe un joc ceva mai moale al românului. Copil păstrează un game în față (4-3), dar elvețianul urmează la serviciu


17:25 Federer și Copil fac spectacol. Se joacă un tenis de calitate. Elvețianul își câștigă game-ul pe serviciul propriu: 4-2 pentru român


17:22 Copil își masează tot mai des coapsa piciorului stâng. Anulează două mingi de break ale lui Federer și închide game-ul: 4-1


17:16 Federer își face serviciul: 3-1


17:12 Copil continuă momentele bune, chiar dacă face o dublă greșeală. Se relaxează la 40-15, iar Federer egalează. Vin însă două mingi perfecte și Marius se desprinde la 3-0.


17:10 Copil are șansă de break, dar Federer atacă la fileu, iar Marius pune passing-ul în fileu. Românul reușește un lob perfect și își face rost de a doua minge de break. Din nou elvețianul găsește un retur perfect. Vine și a treia minge de break (stop perfect la fileu), iar Federer cedează: 2-0 pentru român


17:03 Copil începe setul doi la serviciu. Încheie conturile cu un as, al treilea din game, al zecelea din întreg meciul: 1-0


17:01 Statistica primului set:


17:00 Tie-break. Fiecare își face serviciul până la schimbarea terenului. La 3-3, pe serviciul său, Marius greșește o minge ușoară. Încearcă o „scurtă”, dar mingea se oprește în fileu. Minibreak care se dovedește decisiv. Elvețianul câștigă următoarele două mingi și conduce cu 6-3 (trei mingi de set). Copil anulează două pe serviciul său, dar Federer încheie setul pe serviciul său: 7-6 (5).


16:50 Marius se descurcă excelent și egalează situația: 6-6. Primul set se decide la tie-break


16:46 Game scurt cu Federer la serviciu. Elvețianul face 6-5


16:45 Banda fileului ține din nou cu Federer, dar Marius servește din nou bine și egalează: 5-5


16:42 Federer își face serviciul și ia din nou avans: 5-4


16:38 Marius egalează situația: 4-4. Serviciul său rămâne la cote înalte


16:32 Federer cere challenge, după o dublă greșeală. Punctul este al lui Marius, dar elvețianul servește de două ori imparabil. Federer mai face o dublă greșeală, dar campionul de la Basel câștigă game-ul. De la 3-1 pentru Copil se face 4-3 în favoarea lui Federer


16:27 Elvețienii aplaudă o dublă greșeală a românului. La 30-30, mingea trimisă de Marius pe backhand lovește banda fileului și cade în terenul lui. Federer are prima șanbsă de break și o speculează. Egal: 3-3


16:25 Federer reduce din diferență cu un game la zero: 3-2 pentru Copil


16:22 Copil servește cu 234 km/h. Joacă perfect și conduce cu 3-1, după un passing spectaculos.


16:18 Marius stă bine în meci. Returnează serviciile și iese perfect din schimburile lungi. Federer nu se regăsește și pierde game-ul cu o dublă greșeală: 2-1


16:15 Marius Copil începe cu un as, dar greșește următoarea minge, la un voleu simplu. Continuă însă cu un as și alte două mingi câștigătoare: 1-1


16:12 Finala dintre Marius Copil și Roger Federer a început. Federer servește primul. Elvețianul câștigă primul game la zero!


Una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Este a 6-a victorie consecutivă, într-un turneu în care se joacă la cel mai înalt nivel. Mâine la ora 16:00 îl voi întâlni pe Federer. Vă mulțumesc tuturor!„, a scris românul, pe Facebook.

Marius Copil s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveția) după ce l-a învins în semifinale pe germanul Alexander Zverev, locul 6 ATP, cu 6-3, 6-7 (6), 6-4. Este cel mai bun rezultat al carierei pentru român, care a avut un parcurs incredibil în această competiție. Astfel, după ce a venit din calificări, Marius Copil a reușit sâmbătă cea de-a doua victorie în fața unui jucător din top 10 la Basel, după ce l-a învins în optimi pe croatul Marin Cilic, locul 5 ATP.

În finala îl va avea în față însă pe Roger Federer, considerat de mulți cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile, fost lider mondial și actualmente locul 3 ATP. Elvețianul în vârstă de 37 de ani a trecut fără drept de apel în semifinale de rusul Daniil Medvedev, scor 6-1, 6-4.

 

Publicat: 28 10. 2018, 17:41
Actualizat: 28 10. 2018, 17:52