Finala din semifinale!** Federer și Djokovic s-au calificat fără emoții în penultimul act de la Wimbledon

Tenismanul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul 3, și sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, s-au calificat, miercuri, în semifinale la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, fază în care se vor înfrunta în meci direct, informează site-ul oficial al competiției.

Federer a trecut, în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 6-2, 6-2, de rusul Mihail Iujnâi, cap de serie numărul 26.

Djokovic l-a învins, cu scorul de 6-4, 6-1, 6-4, pe germanul Florian Mayer, al 31-lea favorit la Wimbledon.

Djokovic și Federer se vor întâlni, vineri, pentru prima dată pe iarbă. Până în prezent, cei doi tenismeni au jucat unul împotriva celuilalt de 26 de ori, scorul fiind de 14-12 în favoarea jucătorului elvețian. Însă Djokovic, deținătorul titlului la Wimbledon, a câștigat șase din ultimele șapte partide disputate cu Federer, de șase ori campion pe iarba de la All England Club.

Roger Federer are ocazia de a redeveni numărul 1 mondial în cazul în care va câștiga finala de la Wimbledon, ceea ce ar însemna al 17-lea titlu de Grand Slam din cariera sa.

În celelalte două partide din sferturile de finală se vor întâlni David Ferer (Spania, nr. 7) – Andy Murray (Marea Britanie, nr. 4) și Jo-Wilfried Tsonga (Franța, nr. 5) – Philipp Kohlschreiber (Germania, nr. 27).

Mediafax

Publicat: 04 07. 2012, 17:36
Actualizat: 04 07. 2012, 18:35