Finala Roland Garros: Djokovic – Nadal 4-6, 3-6, 6-2, 2-1! Revenire incredibilă: Nole a câștigat 8 game-uri consecutiv! Meciul a fost suspendat din cauza ploii și se va relua luni
UPDATE 21:20 Novak Djokovic și Rafael Nadal vor reveni pe zgura pariziană, luni, începând cu ora locală 13.00 (11.00 GMT) pentru a încheia finala, care, după două întreruperi și trei ore de joc, a fost amânată din cauza ploii, au anunțat organizatorii.
Nadal conducea, scor 6-4, 6-3, 2-6, 1-2 în momentul întreruperii jocului.
Este doar a doua oară în istoria turneului când finala nu se poate încheia duminică, după cea din 1973, dintre Ilie Năstase și Niki Pilici, care a avut loc marțea.
UPDATE 20:20 Disputa dintre Nadal și Djokovic, din finala Roland Garros, părea să se îndrepte într-o singură direcție, după ce Rafa se impusese extrem de lejer în primele două seturi ale meciului. Fără niciun set pierdut în acest an la Paris, numărul doi mondial a început în forță și toată lumea considera că este doar o chestiune de timp până ce acesta se va impune pentru a 7-a oară la RG, record absolut.
Nole a revenit de 4-6, 3-6, 0-2 și a câștigat 8 game-uri la rând, înainte ca partida să fie întreruptă din cauza ploii. Partida mai fusese întreruptă și în setul doi, din cauza precipitațiilor, dar de această dată, ploaia pare a fi mai serioasă, astfel că întreruperea va fi mai lungă.
Rafael Nadal și Novak Djokovic se întâlnesc în finala de la Roland Garros, astăzi, de la 16:00. Nole a ajuns în finală după o victorie în trei seturi obținută în fața lui Roger Federer, în timp ce Nadal a trecut la pas de David Ferrer.
Rafa este foarte aproape de a rescrie istoria turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce s-a calificat fineri în finală. În semifinala spaniolă, „Matadorul” l-a spulberat pe David Ferrer cu 6-2, 6-2, 6-1 și poate deveni primul jucător care câștigă trofeul de șapte ori.
Deocamdată, Nadal este la egalitate cu legendarul Bjorn Borg, iar singurul obstacol care îl mai împiedică este Novak Djokovic. Sârbul a urcat în finală după o victorie cu 6-4, 7-5, 6-3, în fața lui Roger Federer. În acest an, Nadal și Djokovic s-au întâlnit de trei ori, iar scorul îi este favorabil spaniolului, cu 2-1. Pe zgură, Rafa conduce cu 2-0.
Și Nole poate doborî un record incredibil. Prin victoria din fața lui Federer, Djokovic a ajuns la 27 de succese consecutive în partidele disputate la turneele de Mare Șlem și a egalat recordul lui FedEX. Dacă se impune și în finală, sârbul ajunge la borna 28 și devine deținătorul solitar al recordului.