Finul lui Iohannis a anunțat că își retrage candidatura pentru FR Tenis! „Abordarea o cunoaștem de la infractorul șef al României, știm cât e de grotesc să spui că de vină e cel care a descoperit ilegalitățile și fărădelegile”

Finul lui Iohannis a anunțat că își retrage candidatura pentru FR Tenis!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Vecerdea (44 ani) a anunțat, joi, în a treia zi de Crăciun, că renunță să mai candideze la funcția de președinte al Federației Române de Tenis.

Pentru a desființa orice insinuări și abordări, și pentru a demonstra până la sfârșit că intenția mea este pur civică și cu un profund caracter de >, vă anunț în mod oficial că îmi retrag candidatura pentru președinția FR Tenis, pentru a permite în sfârșit acestui personaj sinistru de la conducerea FR Tenis să stea liniștit și să nu trebuiască să candideze doar pentru a stopa această dorință unică a candidatului Vecerdea!”, a transmis Vecerdea.

Finul președintelui României, Klaus Iohannis, a publicat pe contul oficial de Facebook un mesaj lung, de aproape 6.500 de caractere, în care prezintă concluziile ultimilor 3 ani în care și-a exercitat „spiritul civic într-un mod mai puțin obișnuit, folosindu-mă de legislația în vigoare și atacând în justiție acte juridice și/sau administrative ale autorității publice centrale din domeniul de activitate în care îmi desfășor activitatea, mai precis acte ale Federației Române de Tenis„.

  • Marius Vecerdea a candidat în noiembrie 2017 pentru funcția de președinte al FR Tenis, împotriva lui George Cosac. Sibianul a reclamat faptul că doar 54 de cluburi de tenis au drept de vot, nu 360 câte și-au exprimat opțiunea. Vecerdea a acționat în instanță pentru a invalida procesul de votare, a obținut decizii favorabile, în ciuda faptului că, susține George Cosac, este o contradicție în poziția ministerului Tineretului și Sportului, având în vedere faptul că „în anul 2001, Statutul FRT este avizat, aprobat și înscris în registru la Judecătorie de către 165 de membri, nu de cei 54„, statutul fiind validat și acceptat ca atare de MTS.
  • Pe data de 18 decembrie, Curtea de Apel București a dat o decizie definitivă prin care este refuzată cererea Federației Române de Tenis de recunoaștere a conducerii votate prin Adunarea Generală din noiembrie 2017, întorcând un verdict al Tribunalului, din februarie 2018, favorabil actualei conduceri și lui George Cosac (ales prima dată președinte al FR Tenis în 2013, în urma unei curse în care principală adversară i-a fost Ruxandra Dragomir).
  • Ca răspuns la decizia Curții de Apel, Federația Română de Tenis a emis un comunicat prin care anunță că George Cosac are în continuare drept de semnătură și reprezentare a instituției, având în vedere faptul că a primit mandat de reprezentare interimară.

În ultimele 15 luni s-a purtat un duel dur al declarațiilor. George Cosac a afirmat pentru ProSport că „este, clar, o problemă personală”, în timp ce Marius Vecerdea a susținut că este „un caz penal”, nu „o vendetă personală”. În tot acest timp, Federația Română de Tenis a pierdut finanțarea de la bugetul de stat, forul tenisului neavând șanse de a primi finanțare nici pentru 2019.

Marius Vecerdea îi răspunde lui Cosac și explică raționamentul deciziei sale

„Așa-zis-ul Președinte al FRT, invalidat definitiv prin instanță, într-o demență totală similară șefei lui directe de la Ministerul de Interne și mai ales pertenerului lui de tenis – infractorul Liviu Dragnea, are curajul să anunțe public că >„, scrie Marius Vecerdea, anunțând mai departe că nu va candida, pentru a nu îl motiva mai departe pe Cosac să încerce să rămână la cârma FR Tenis.

Vecerdea continuă seria acuzelor: „Acest tip de abordare îl cunoaștem foarte bine de la infractorul șef al României, însă știm cu toții cât este de grotesc să spui că de vină este cel care a descoperit ilegalitățile și fărădelegile și în nici un caz cel care le-a comis! (…) Ultimii Miniștrii ai Sportului nu au avut curajul să acționeze în spiritul și litera legii, pur și simplu pentru că un apropiat al Președintelui Iohannis îndrăznește să propună un astfel de proiect! (…) Sunt convins că am creat prin acțiunile mele din sportul romanesc, un > și o trezire a oamenilor de sport din România, care va porni un val al renașterii și relansării sportului românesc!”, trage concluzia Marius Vecerdea, care dă asigurări că proiectul său va fi preluat de parteneri și oameni de sport care au fost convinși de demersul său.

„În ultimii trei ani am descoperit cum NU respectă și cum aplică (eludează) legea cele mai reprezentative entități juridice naționale din sportul românesc – Federațiile Sportive Naționale. (…) Majoritatea federațiilor sportive naționale, ca multe alte entități juridice similare din alte domenii de activitate, au fost create cu același scop sinistru, de a fura România, de a pune în mâna unor persoane fizice > de sistem patrimoniul statului român, terenuri și baze sportive aparținătoare domeniului public al statului, posibilitatea de a folosi după bunul plac veniturile obținute din exploatarea acestor baze sportive și centre naționale și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a folosi fără niciun fel de răspundere veniturile obținute din exploatarea însemnelor României și mai ales a evenimentelor reprezentative ale echipelor naționale”
Marius Vecerdea

Marius Vecerdea punctează că a întreprins „acțiuni civice din proprie inițiativă, tacite, cu eforturi personale foarte mari și cu un singur beneficiu major: conștientizarea oamenilor de sport din România că așa nu se mai poate continua”, pentru care nu a solicitat nici măcar plata cheltuielilor de judecată, trecând totodată la capitolul realizări nu doar deciziile judecătorești, ci și decizia MTS de a sista finanțarea către tenisul românesc – pe care o percepe ca pe o confirmare în plus a faptului că demersul său a fost justificat. „Am anulat prin sentințe judecătorești definitive trei Hotărâri ale Adunării Generale a FR Tenis, după ce s-au respins tot prin sentințe judecătorești definitive alte două cereri de înscriere a mandatelor conducerii FR Tenis și o cerere de înscriere a afilierii a 363 de cluburi sportive la FR Tenis. (…) 13 judecători s-au pronunțat motivat asupra ilegalităților comise de actuala conducere, după ce însuși Ministerul Sportului din România a decis oprirea finanțării din bani publici a planurilor acestor indivizi„, argumentează Vecerdea.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×