Florin Mergea s-a calificat în semifinale la dublu, la Shanghai

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India) s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul Mastersului de la Shanghai (China), dotat cu premii în valoare totală de 4,2 milioane de dolari.

Mergea și Bopanna au trecut în sferturi de cuplul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croația/Brazilia), cap de serie numărul 4, scor 6-4, 3-6, 10-7, după 65 de minute de joc.

În semifinale, Mergea și Bopanna vor juca în compania principalilor favoriți, americanii Mike și Bob Bryan.

Pentru calificarea în semifinale, Mergea și Bopanna vor primi 360 de puncte ATP și 60.730 de dolari.

Mediafax

Publicat: 10 10. 2014, 09:46
Actualizat: 10 10. 2014, 09:47