Forța măsurată în ‘Juls’: Tecău și Rojer au câștigat al treilea titlu al sezonului în ziua în care olandezul a împlinit 36 de ani. Intră pe tabloul de dublu de la US Open cu 15 trofee cucerite împreună
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au câștigat, vineri noapte, finala turneului de categorie ATP 250 de la Winston-Salem (Statele Unite ale Americii), cu scorul de 6-3, 6-4, în fața perechii sud-americane formate din Julio Peralta și Horatio Zeballos (Chile / Argentina).
Favoriți doi la turneul american premergător US Open-ului, Tecău și Rojer au sărbătorit cu stil o zi specială pentru olandezul alături de care Horia evoluează în circuitul mondial începând cu sezonul 2014 și alături de care a înregistrat marele succes al carierei – victorie la Wimbledon, în 2015, în finala de dublu masculin. „Juls” a celebrat pe teren, cu trofeul în brațe, aniversarea cu numărul 36.
Jean-Julien Rojer este cu 17 zile mai mic decât Roger Federer, iar în finala de vineri a avut de înfruntat, alături de Horia, doar două mingi de break ale adversarilor, în ultimele două ture de serviciu din meci. Tecău și Rojer au făcut diferența la începutul fiecărui set și au gestionat bine avantajul, trecându-și în cont, după doar 66 de minute, al treilea titlu al sezonului, după victoriile de la Dubai (turneu din seria ATP 500) și Geneva (ATP 250).
Perechea româno-olandeză primește o gură de oxigen importantă înainte de ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Tecău și Rojer nu și-au pierdut serviciul la Winston-Salem și au motive să spere că vor reuși în sfârșit să depășească faza optimilor de finală într-unul dintre cele patru concursuri de Grand Slam ale anului – un rezultat-salvator pe ultima sută de metri a sezonului 2017, după eliminarea din primul meci de la Wimbledon.
- Tecău nu a depășit niciodată faza sferturilor de finală la US Open (2011 și 2015), în timp ce Juls Rojer se mândrește cu semifinala din 2012, jucată alături de Aisam-Ul-Haq Qureshi – cel mai bun rezultat al carierei la Flushing Meadows.
15 titluri au câștigat, împreună, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer
32 de trofee a câtigat Tecău, de-a lungul carierei, în proba de dublu