Firicel Tomai, omul care a antrenat-o timp de 5 ani pe Simona Halep, a făcut lumină în conflictul dintre fosta sa elevă și Ruxandra Dragomir.
Firicel Tomai, unul dintre cei mai titrați antrenori din tenisul românesc, susține că Simona Halep a interpretat greșit situația din 2011, după ce constănțeanca a afirmat că FRT, forul condus de Ruxandra Dragomir la acea vreme, i-ar fi interzis accesul la Centrul Național de Tenis.
De fapt, fostului antrenor al Simonei Halep din perioada 2008-2013 i-a aparținut decizia ca Simona să nu se mai pregătească la Centrul Național de Tenis, pentru a nu lăsa loc de interpretări și bârfe.
Simona Halep nu a mai putut evolua în Fed Cup 2011 din cauza unei accidentări la abdomen, iar în momentul în care a reluat pregătirile la baza sportivă a FRT, oamenii din federație și-au exprimat mirarea. Din dorința de a le închide gura acestora, Firicel Tomai a mutat antrenamentele Simonei la o bază privată: „A fost un concurs de împrejurări. E adevărat că eu atunci eram cu Simona și eu decideam pentru ea strategia sau pregătirea. Simona, în ediția aia de la Australian Open, a făcut întindere abdominală de 1.5 centimetri. După ce Simona a mai jucat, întinderea s-a majorat, a devenit de 2.5 centimetri.
Această întindere durea doar la extensia abdomeniului, doar când servea. Nu mai putea să se servească deloc. Noi am ajuns acasă duminică, am sunat-o pe Sanda (n.r. – Ruxandra Dragomir), aveam relații excelente și încă am cu ea, și i-am spus că a apărut această problemă. Sanda a spus că înțelege, nu au fost discuții. Federației îi părea rău pentru că se baza pe ea. Apoi, am făcut și aici un RMN, am vrut să arăt Federației sau celor care s-ar fi gândit că ne dăm loviți dovada. Asta și pentru că în urmă cu un an anumite fete nu au dorit să joace și poate și din acest motiv a apărut această discuție”, a spus Firicel Tomai pentru SpotMedia.ro.
Primul antrenor al lui Halep din circuitul profesionist a dezvăluit că Ruxandra Dragomir, cea cu care Simona s-a contrat pe tema episodului respectiv, a chemat-o pe sportivă înapoi, la o săptămâna de la decizia luată de antrenor. În opinia lui Tomai, situația a fost interpretată greșit de Halep:
„Apoi, eu am pus un antrenament la Centrul Național ca să lucrăm scurtele, lucruri care nu necesită abdomenul. Nu puteam să nu jucam tenis sau să nu ne antrenăm în această perioadă. Am făcut doar lucruri care să nu o solicite la abdomen. În acel moment am făcut antrenament la Centrul Național, iar cei de la Federație au întrebat cum face antrenament dacă e accidentată? Au zis că o vede lumea, că nu e bine.
A fost un pic de tensiune atunci, așa că am vorbit cu Brică (n.r. – Daniel Dobre) și am mers la Pescariu să ne antrenăm. Erau fete acolo care se antrenau și era mai bine așa. Apoi, peste o săptămână, Sanda m-a sunat personal și mi-a spus că vrea să ne antrenăm la Centrul Național. Nu i-a zis Federația să nu se mai antreneze. Sanda a ajutat tenismenele tot timpul. Simona, tensiunea de atunci, a perceput-o ca o judecată. Eu am încercat să o țin departe și am mers în alt loc să ne antrenăm”, a mai precizat Firicel Tomai pentru sursa citată.
Firicel Tomai a făcut dezvăluirile după ce s-a aflat că nu FRT a decis ca Simona Halep să nu se mai antreneze la CNT! Directorul clubului Pamira, Marius Vecerdea, a făcut publice punctele de vedere din Procesul Verbal al ședinței în care a fost discutată situația Simonei Halep din 2011. A reieșit că nu s-a decis nicio sancțiune asupra Simonei, antrenorul sportivei fiind cel care a hotărât să mute antrenamentele într-o altă locație.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER