FOTO – Adrian Ungur l-a învins pe Pospisil și a devenit al patrulea român de pe tabloul principal de simplu al BRD Năstase-Țiriac Trophy

  • Adrian Ungur confirmă forma bună în care se află și s-a calificat pe tabloul principal al BRD Năstase-Țiriac Trophy, după ce a trecut, în ultimul tur al calificărilor, de cehul Jaroslav Pospisil, scor 6-4, 6-4.

Semifinalist în urmă cu doar două săptămâni la Barranquilla (Columbia), Ungur, ocupantul poziției 118 în clasamentul ATP, a dovedit încă o dată că se simte excelent pe zgură, e adevărat, în fața unui adversar care preferă suprafețele rapide.

Pentru a accede pe tabloul principal al competiției din București, ginerele lui Ilie Balaci a mai trecut, în zilele precedente, de Matthias Bachinger (Germania), scor 6-4, 4-6, 6-3 și Egor Gerasimov (Belarus), scor 6-3, 6-3.

În primul tur al turneului mai sunt calificați alți trei români. Astfel, Victor Hănescu, locul 76 ATP, îl va întâlni, miercuri, pe israelianul Dudi Sela, numărul 78 mondial, în timp ce Marius Copil (165 ATP) și Patrick Ciorcilă (591 ATP) – beneficiari ai unor wild-card-uri – îi vor avea ca adversari pe francezul Adrian Mannarino (80 ATP), respectiv ucraineanul Serghei Stahovski (92 ATP, și care, anul trecut, la Wimbledon, producea una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției, învingându-l pe Federer).

Rezultatele zilei la București

Basilashvili – Laaksonen 6-7, 6-1, 6-4

Ungur – Pospisil 6-4, 6-4

Basic – Berankis 7-5, 4-6, 2-6

Hănescu/Patrui – Butorac/Klaasen 1-6, 6-7

592.440 de dolari sunt premiile totale la ediția de anul acesta al Năstase-Țiriac Trophy, record pentru România. Doar câștigătorul va fi recompensat cu 107.369 de dolari

Vezi în galeria foto mai multe imagini de la disputa de pe „Central”

Foto: Bogdan IORDACHE

Publicat: 21 04. 2014, 17:50
Actualizat: 21 04. 2014, 17:54