FOTO: Colecționarul cu 14 trofee. Tecău: „Max, Bucureștiul e Grand Slam-ul meu”. Mîrnîi: „Horia a jucat cel mai bun tenis”
– A doua oară consecutiv campion la Năstase Țiriac Trophy, Horia Tecău a ajuns la 14 titluri ATP. Într-un clasament all-time, dintre români, doar Năstase și Țiriac îl depăsesc.
– Până la un titlu major, de care a fost în trei rânduri atât de aproape la Wimbledon, Horia Tecău retrăiește bucuria de anul trecut pe zgura de acasă. „Știi, Max, Bucureștiul e Grand Slam-ul meu!”, îi împărtășește acum noului partener, bielorusul Mirnyi.
La 28 de ani, Tecău a ajuns la deplina maturitate. Deși abia revenit după o accidentare de durată, afișează o siguranță dezarmantă. La fiecare pas, la fiecare execuție, chiar și în momentele cele mai delicate. Precum punctul decisiv cu care a închis setul al doilea al finalei cu Dlouhy/ Marach (4-6, 6-4, 10-6) – un retur câștigător cu forehand-ul în cros scurt.
Și nu e totul: în parteneriatul cu Max, Horia e „șeful”. Chit că pe primul îl recomandă cele trei titluri la Roland Garros și alte două la US Open. Ca dovadă, Horia servește de regulă primul în fiecare set, iar de fiecare dată la punct decisiv (40-40) alege să primească! Iar experimentatul Mirnîi, cel care a făcut glorie la dublu în carieră alături de Federer, Bhupathi sau Bjorkmann, știe cum să-l evidențieze: „Horia a jucat cel mai bun tenis al său. Numai așa am câștigat!”.
„Mi-aș dori să devin lider mondial!”
Anul trecut campion la București alături de suedezul Robert Lindstedt, Tecău culege acum primele roade ale parteneriatului cu Mirnyi, alături de care avea în palmares, înainte de turneul de la București, două finale pierdute. Evită o comparație cu triumful din 2012, în pereche cu Lindstedt. Se simte însă că i-a rămas în suflet. Totuși, acum, alături de Mirnyi, noi orizonturi i se deschid. În prezent pe locul 6 ATP la dublu, Horia visează chiar să devină lider mondial! „Mi-aș dori! Mai am mult de muncă până atunci. Ca să devii numărul 1 trebuie să câștigi și turnee de Grand Slam. Îmi lipsește lucrul acesta. Dar, jocul meu s-a îmbunătățit mult în ultima perioadă și, cu siguranță, dacă voi fi sănătos, voi avea șanse să joc cât mai multe turnee. În momentul de față este un obiectiv, dar unul îndepărtat”.
Lindstedt „plânge” după el
De când s-a despărțit de Tecău, Robert Lindstedt n-a excelat: o finală, la Dubai și un titlu, la Rotterdam, ambele cu Nenad Zimonjic. Cei doi au rămas în relații amicale, iar la Monte Carlo suedezul i-a mărturisit românului că dacă ar fi să aleagă un turneu drag lui la care să vină, acesta ar fi cel de la București. Iar nordicul n-a șters din memoria telefonului numărul lui Horia: „Cu siguranță mă va suna să mă felicite!”.
„Bestia”, cu trei copii la București
Fizicul de rugbist (1,96 m, 93 kg) i-a atras coechipierului lui Horia supranumele „Bestia”. Numai pe teren însă! Altfel, un personaj pe cât se poate de liniștit în viața particulară, Max are două fete (Melanie – 9 ani și Petra – 6 ani) și un băiețel, Demid, care nu a împlinit încă patru ani. Pe toți, dar și pe soția, Petra, i-a adus cu el în tribune la Năstase Țiriac Trophy. „Aici mă simt mai bine ca acasă! Suportul publicului a fost incredibil. Am fost fericit că au fost alături de mine și au trăit o asemenea experiență, într-o asemenea atmosferă”.
La București, Max a fost încurajat de soția sa, Xsenia, cu care este căsătorit de nouă ani. Jumătatea legendarului bielorus a aplaudat frenetic din tribune succesul lui tandemului Max-Horia alături de cei trei copii: Melanie (9 ani), Petra (6 ani) și Demid (4 ani)
„I-am dat trofeul unui prieten să mi-l țină anul trecut. N-am avut timp să-l recuperez. Din superstiție, i l-am dat din nou. Când nu voi mai câștiga aici la București, mi le va returna pe toate!”. Horia Tecău
TITLURILE LUI HORIA
Turneu Sezon Partener
Auckland 2010 Marcus Daniell
Casablanca 2010 Robert Lindstedt
Hertogenbosch 2010 Robert Lindstedt
Bastad 2010 Robert Lindstedt
Zagreb 2011 Dick Norman
Acapulco 2011 Victor Hănescu
Casablanca 2011 Robert Lindstedt
Bastad 2011 Robert Lindstedt
București 2012 Robert Lindstedt
Hertogenbosch 2012 Robert Lindstedt
Bastad 2012 Robert Lindstedt
Cincinnati 2012 Robert Lindstedt
BUCUREȘTI 2013 Max Mirnyi
Demid (4 ani), fiul lui Max, este vârful de sabie al familiei când vine vorba de celebrarea titlurilor ATP. Petra și Melanie, fetele cuplului bielorus, s-au îndrăgostit de turneul de la București
ROMANI CAMPIONI ÎN TURNEE ATP
1. Ilie Năstase 101
2. Ion Țiriac 22
3. HORIA TECĂ‚U 14
4. Andrei Pavel 9
5. Victor Hănescu 3
6. Florin Segărceanu 1
7. Adrian Voinea 1
/ au fost luate în calcul titlurile câștigate la simplu și la dublu
Articol scris de Valentin LUPU
Foto: Alexandru DOBRE