FOTO | Cum arată centralul improvizat de la Năstase Țiriac Trophy. Are două tribune și o capacitate de 2.000 de locuri

Turneul Năstase – Țiriac Trophy, de categorie ATP 250, nu va putea fi găzduit de arena centrală de la Complexul BNR, astfel că organizatorii au transformat un teren secundar, pe care să se joace meciurile importante.

Vechiului Teren 1 i-a fost amplasată o tribună suplimentară ce a primit avizul ISU, spre deosebire de tradiționala arenă principală care ar avea risc de prăbușire. Astfel, terenul central al turneului desfășurat în perioada 16-24 aprilie este unul inedit, încropit ad-hoc de oficialii de la București.


Tribuna construită special pentru ca Terenul 1 să devină Teren Central.

Scaunele turneului au devenit albastre, după ce la edițiile trecute aveau culoarea verde. Terenul central, a cărui amenajare se află aproape de finalizare, are două tribune, fără peluze, și o capacitate de 2.000 de locuri. Cosmin Hodor, directorul competiției, a explicat cum s-a ajuns la transformarea noii arene: „Vechiul central nu mai corespunde… Expertiza făcută asupra structurii de rezistență a scos la iveală starea în care se afla această arenă. Noua arenă va primi până în 2.000 de spectatori în exterior, astfel că nu va necesita avize de incendiu, doar bunăvoință și înțelegere din partea proprietarului, cei de la ISU dându-ne acceptul pentru proiectul depus”, a spus acesta pe Facebook.


Partea opusă a centralului improvizat de organizatori era singura tribună a Terenului 1 la edițiile precedente. În spate se află arena închisă, cu o capacitate de 5.000 de locuri.

La edția din 2016 a Năstase Țiriac Trophy, care cel mai probabil va fi ultima – din cauza lipsei unei arene moderne, vor participa jucători precum Bernard Tomic (Australia, 21 ATP), Ivo Karlovic (Croația, 31 ATP), Guillermo Garcia-Lopez (Spania, 38 ATP), Marcos Baghdatis (Cipru, 39 ATP) sau Fernando Verdasco (Spania, 77 ATP).

Publicat: 08 04. 2016, 14:27
Actualizat: 08 04. 2016, 15:35