FOTO | Ea este „mini Șarapova”. Campioana junioarelor de la Wimbledon are doar 15 ani și vrea să devină fotomodel
Sofya Zhuk (15 ani) a câștigat proba junioarelor de la Wimbledon 2015, iar specialiștii au fost impresionați de talentul ei. Cei mai mulți consideră că rusoaica îi va lua locul compatrioatei Mariei Șarapova, deținătoare a cinci titluri de Grand Slam, în circuitul WTA. Zhuk se aseamănă cu Șarapova în privința îndemânării cu care lovește mingea, dar și a aparițiilor mondene.
Deși are doar 15 ani, Sofya se diferențiază de multe dintre adversarele ei, având și alte pasiuni în afara tenisului. Tânăra rusoaică este fascinată de jocul de șah, sport pe care îl practică de plăcere, dar adoră totodată și lumea modelingului. Zhuk crede că poate îmbina fără probleme cariera de jucătoare de tenis cu cea de fotomodel, iar Federația Internațională a Tenisului (ITF) o susține în acest sens.
Foto Tim Hartis – www.itftennis.com.
Sportiva lucrează cu agenția de modeling IMG și spune că prezentările de modă vor fi la fel de importante ca meciurile de tenis pentru ea: „Am emoții atunci când mă gândesc că voi urca pe podium. Pe lângă modă, îmi place mult și șahul. Nu sunt o mare jucătoare, mai mult o fană. Îmi place că este o bătălie a nervilor și mai ales a minții. Același lucru îl simți și în tenis, care este un duel psihologic, desfășurat în fața fanilor”, a spus Sofia pentru site-ul oficial al ITF.
Foto Tim Hartis – www.itftennis.com.
Zhuk a triumfat la Wimbledon 2015, în competiția junioarelor care a avut loc în luna iulie, deși a intrat în concurs din postură de outsider. Ea a învins-o în finală pe Anna Blinkova (Rusia), jucătoare cu doi ani mai în vârstă decât ea, cu scorul de 7-5, 6-4. Zhuk se mai poate lăuda cu un titlu Futures, câștigat în octombrie 2014 la Șymkent (Kazahstan), în cadrul unui turneu dotat cu 75.000 de dolari (6-2, 6-4 în finală cu Margarita Lazareva, Rusia).