FOTO | Gestul care „ustură” la buzunar! Halep riscă o amendă din partea organizatorilor de la US Open după eliminarea suferită în fața lui Kanepi

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a fost eliminată din nou în primul tur al turneului de Mare Șlem de la US Open, la fel ca și anul trecut. Liderul mondial și-a vărsat nervii pe rachetă la capătul unui punct pierdut și acum se va alege cu o amendă din partea organizatorilor americani, care nu tolerează astfel de gesturi.

Simona și-a distrus racheta la 2-0 pentru jucătoarea din Estonia în setul secund. Halep a fost învinsă de Kanepi cu 6-2, 6-4. Constănțeanca a dat cu racheta de pământ în lipsă de soluții pentru a contracara jocul de excepție al adversarei. Comisia de Disciplină de la US Open va analiza momentul de furie al jucătoarei din România. O astfel de ieșire este amendată, de obicei, cu sume cuprinse între 5.000 și 30.000 de euro și rămâne de văzut care va fi cuantumul stabilit.

N-ar fi prima amendă pe care Simona Halep o primește pentru astfel de gesturi. În martie,  în turul 2 de la Miami, a avut un gest asemănător în timpul meciului cu Oceane Dodin. Atunci a fost, de asemenea, avertizată de arbitrul de scaun, iar publicul a huiduit-o pentru ieșirea nervoasă.

2.500 de dolari a fost atunci amenda primită de Halep. Simona Halep a fost eliminată și anul trecut în primul tur de la US Open, de Maria Șarapova. Rusoaica s-a impus atunci cu 6-4, 4-6, 6-3.

Publicat: 28 08. 2018, 10:15
Actualizat: 28 08. 2018, 19:44