FOTO | Halep, apariție exotică la Guangzhou. Jurnaliștii prezenți au rămas mască: „Simona a strălucit pe covorul roșu”

Simona Halep face spectacol în această săptămână pe terenul de la Guangzhou, dar impresionează și în cadrul evenimentelor organizate de chinezi. A doua jucătoare de tenis a lumii începe să surprindă și la capitolul „apariții mondene”, iar ultima ieșire este uimitoare. Simona s-a aflat în centrul atenției la petrecerea jucătoarelor de la Guangzhou, unde a defilat pe covorul roșu într-o rochie exotică.


Site-ul oficial al WTA: „Simona a strălucit pe covorul roșu de la Guangzhou”.

Halep le-a eclipsat pe celelalte sportive prezente la party, printre care s-au numărat și Andrea Petkovic (Germania), Jelena Jankovic (Serbia), Francesca Schiavone (Italia) sau Sara Errani (Italia). Apariția Simonei a fost sclipitoare în opinia jurnaliștilor de la site-ul oficial al WTA, care au titrat: „Simona Halep a strălucit pe covorul roșu de la Guangzhou”. Constănțeanca a avut puțin timp de refacere după evenimentul la care a luat parte marți seară, ținând cont că miercuri are programat meciul contra Timeei Babos (Ungaria), din cadrul optimilor turneului dotat cu premii în valoare de 226.750 de dolari.


La finalul petrecerii, Simona Halep, Jelena Jankovic, Andrea Petkovic și Sara Errani au primit cadouri surpriză din partea sponsorilor turneului.

Publicat: 23 09. 2015, 14:06
Actualizat: 24 09. 2015, 09:33