FOTO | Imagini de colecție pentru fanii lui „Mr 10” Nadal. Campionul de la Monte Carlo lansează o nouă campanie

  • În 2005, când se impunea prima dată la Monte Carlo, Rafael Nadal era un puști care apărea pe teren ca un pirat, cu pantaloni trecuți de genunchi și maiou în culori tari.
  • În 2017, când spaniolul a scris istorie pe zgura din Principat, devenind primul jucător de tenis din istorie cu zece titluri în același turneu, Nadal ne arată cum se poartă un costum de sute de euro.

Rafael Nadal este imaginea noii campanii Tommy Hilfiger Tailored  pentru Primăvara  2017. Spaniolul în vârstă de 30 de ani promovează, printre altele, o colecție capsulă inspirată de el, care a fost creată pentru a răspunde cerințelor unei vieți active și cu un nivel ridicat de performanță, asemeni stilului de viață al bărbatului modern.

Suntem onorați de faptul că Nadal continuă parteneriatul cu brandul nostru„, a declarat Tommy Hilfiger. „El este un atlet uimitor iar gama de costume THFLEX reflectă cu precizie abordarea lui modernă și lejeră asupra stilului. Avem o lungă istorie de când sărbătorim sportul și de când completăm creațiile noastre cu influențe atletice, iar Nadal reprezintă perfect valorile brandului nostru. Este un sportiv fantastic ce dovedește o atitudine optimistă și o mare pasiune pentru ceea ce face„, a explicat deținătorul brandului.

Eu sunt mereu în mișcare, iar design-urile Tommy Hilfiger sunt perfecte pentru stilul meu de viața. Aspectul impecabil și croiala riguroasă oferă un standard în confort și în mișcare, pe care nu l-am mai cunoscut până acum la vreun costum„, a declarat Rafa Nadal.

Publicat: 24 04. 2017, 13:35
Actualizat: 24 04. 2017, 13:36