FOTO | Marius Copil și Mihaela Buzărnescu intră în competiție la Roland Garros! Organizatorii au anunțat programul de luni. Când se joacă meciurile

Organizatorii turneului de Mare Șlem de la Roland Garros au anunțat programul zilei de luni, iar România are doi reprezentanți care debutează în competiție încă de la începutul săptămânii. Este vorba despre Mihaela Buzărnescu, pe tabloul feminin, și de Marius Copil, pe tabloul masculin. Arădeanul este, de altfel, singurul român.

Marius Copil va fi cel care va evolua primul. Unicul reprezentant al României pe tabloul masculin va juca în primul meci de pe terenul 16, de la ora 12:00. Cel mai bun jucător român în activitate îl are ca adversar pe italianul Marco Cecchinato, locul 72 în clasamentul general. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată până acum.

Mihaela Buzărnescu intra și ea în competiție luni, pe terenul 12. Partida româncei cu Vania King este programată a doua, după partida Karen Hacianov – Andreas Haider-Muarer. King este o jucătoare aflată în afara Top 1000 WTA, pe ocul 1.276.

Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru mai sunt pe tabloul principal al Openului Franței. Monica Niculescu s-a retras, în timp ce Marius Copil este singurul reprezentant al țării noastre pe taboul masculin.

Publicat: 27 05. 2018, 18:22
Actualizat: 27 05. 2018, 18:23