FOTO | „Patru Stele Pline de Energie”, arta modernă și tenisul de epocă
- Ilie Năstase, Andrei Pavel, Mansour Bahrami și Henri Leconte, protagoniștii de sâmbătă seară ai meciului demonstrativ tradițional organizat de Enel în cadrul BRD Năstase Țiriac Trophy, au inaugurat, în Parcul Izvor, primul post de transformare ilustrat cu imagini inspirate din tenis, în cadrul proiectului City of Energy 2015 – a cincea ediție a acestei inițiative.
Cele „Patru Stele Pline de Energie” au schimbat mingi cu jucători îmbrăcați în echipamente de tenis specifice secolului trecut, desprinși parcă de pe pereții transformatorului atinși cu pensula magică și convertiți într-o adevărată operă de artă modernă de artistul Alex Baciu. Postul de transformare din Parcul Izvor înfățișează imagini din istoria tenisului mondial, într-o încercare de a reaminti tuturor despre rădăcinile și moșternirea acestui sport, dar și de a readuce în prezent detalii despre stilul și jocul deceniilor anterioare.
- Proiectul City of Energy a fost lansat de Enel România în anul 2011 și are ca scop principal susținerea comunității de artiști urbani, concomitent cu transformarea vizuală a mai multor zone din București și din alte orașe mari ale țării, cu ajutorul acestora. Proiectul a debuta cu un concurs de design la care au participat cei mai cunoscuți artiști urbani ai momentului, printre care nume deja cunoscute precum Saddo, Sinboy sau Pisica Pătrată și a continuat cu o expoziție extraordinară de becuri de dimensiuni umane, pictate creativ de unii dintre cei mai talentați artiști graffiti din România. A fost un prim pas făcut de Enel pentru a umple de culoare Bucureștiul.
În 2014, proiectul City of Energy a debutat pentru prima dată în cadrul Turneului de Tenis ATP Năstase Țiriac, cel mai mare turneu de tenis din Sud Estul Europei: unul din posturile de transformare ale Enel din apropierea Arenelor BNR a devenit o operă de artă urbană purtătoare a simbolurilor sportului alb, sub semnătura artistului Obie Platon. Pe postul de transformare și-au lăsat atunci autografe Ilie Năstase, Andrei Pavel, croatul Goran Ivanisevic și francezul Cédric Pioline.