FOTO | Sorana Cîrstea a reluat antrenamentele
Sorana Cîrstea (244 WTA) a încheiat vacanța și a revenit joi pe terenul de antrenament, la Centrul Național de Tenis din București. Sportiva de 25 de ani din Târgoviște a fost nevoită să pună punct prematur sezonului, după ce și-a fracturat degetul mare al piciorului stâng.
Incidentul bizar din timpul unui antrenament a venit atunci când „Sori” tocmai încheiase o perioadă de câteva săptămâni de antrenament. Trimisă pe tușă la final de octombrie, fostul număr unu al tenisului românesc a alternat zilele de muncă în sala de forță cu zilele de vacanță, cu o plecare în Columbia, țara natală a iubitului său, Santiago Giraldo.