Simona Halep câștigă cu Andrea Petkovic (6-2, 7-6) și se califică în finala de la Roland Garros, prima finală de Grand Slam din palmaresul său. Imediat după mingea de meci, Simona a aruncat racheta și s-a luat cu mâinile de cap. Imaginea a fost surprinsă de site-ul oficial al turneului, care a postat și un scurt comentariu pe contul de twitter.
„Joc impecabil al Simonei Halep, căreia nu îi vine să creadă. Va fi prima finală de Grand Slam pentru româncă”, au scris francezii pe contul de twitter al turneului de la Roland Garros.
Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Șarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA, după americanca Serena Williams și chinezoaica Na Li.
Halep a ajuns în ultimul act pe zgura pariziană fără să piardă vreun set.
Finalista va primi 1.300 de puncte WTA și un premiu de 825.000 de euro, iar câștigătoarea turneului 2.000 de puncte și 1.650.000 de euro.
Doar două românce s-au calificat în finala unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câștigat turneul de la Roland Garros, și în 1980, când a pierdut finala aceleiași competiții, în fața americancei Chris Evert, și Florența Mihai, finalistă în 1977 tot la French Open, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia).
Match impeccable pour Simona Halep qui a du mal à y croire. Première finale de grand chelem pour la Roumaine. #RG14 pic.twitter.com/9EfIJ0BbEr — Roland Garros (@rolandgarros) June 5, 2014
Match impeccable pour Simona Halep qui a du mal à y croire. Première finale de grand chelem pour la Roumaine. #RG14 pic.twitter.com/9EfIJ0BbEr
— Roland Garros (@rolandgarros) June 5, 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER