Italianca Francesca Schiavone face istorie la Roland Garros, acolo unde a reușit accederea în finala competiției, după 7-6 cu a cincea favorită a turneului, rusoaica Elena Dementieva, nevoită să se retragă după primul set. Francesca devine prima italiancă prezentă într-o finală de Mare Șlem, rezultatul ei putând fi considerat surpriza anului 2010 în tenis.
La 29 de ani, Schiavone a atins momentul culminant al carierei, după o calificare de senzație în finala turneului parizian. Italianca de pe locul 17 WTA s-a apropiat de multe ori de marea performanță, dar s-a împotmolit atunci când mai avea de trecut unul sau două obstacole până la a ajunge la bătălia finală. Soarele parizian i-a zâmbit însă jucătoarei din Peninsulă, care și-a văzut visul cu ochii deschiși, atunci când, după cucerirea primului set, Elena Dementieva a spus forfait. Scăpată în câștigătoare, Schiavone s-a prăbușit pe teren, s-a așezat pe genunchi și a sărit pe zgura pariziană. A simțit că cerul ține cu ea și abia s-a abținut să nu plângă înainte de declarațiile făcute după calificarea în dauna Elenei Dementieva. „Nu îmi vine să cred ce am reușit. Mă încearcă emoții unice: am scris istorie pentru Italia și pentru mine”, a declarat italianca.
Astăzi, în semifinalele turneului masculin de la Roland Garros:
RobinSoderling(Suedia, 5) – Tomas Berdych (Cehia, 15), Jurgen Melzer (Austria, 22) – Rafael Nadal (Spania, 2)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER