Francezul Mathieu a fost vizibil deranjat de atmosfera din tribunele de la Melbourne
Tenismanul Paul-Henri Mathieu a declarat că a fost deranjat de atitudinea spectatorilor din meciul pierdut, miercuri, în fața jucătorului american de origine bosniacă, Amer Delic, în turul al doilea al Australian Open.
"Consider atitudinea spectatori de-a dreptul rușinosă. Dacă vor petrecere, atunci ar trebui să mergă într-un bar. În cel de al cincelea set am ieșit să mă duc la baie și am găsit mai multe sticle de vodcă…", a declarat francezul după înfrângere suferită miercuri, cu scorul de 9-7 în ultimul set.
Terenul numărul 13 al complexului de la Melbourne a fost vizitat de mulți suporterii din Bosnia, țara de origine a lui Delic, care au fost de cele mai multe ori complet dezinteresați de joc și au scandat sloganuri naționaliste. De asemenea, fanii bosniaci i-au înjurat pe unii susținători sârbi care au trecut prin apropierea acestei arene.
Manifestări asemănătoare au avut loc la partida din primul tur al lui Amer Delic, în fața americanului Taylor Dent. "Este îngrijorător pentru tenis și este păcat că există asemenea spectatori în tribune", a completat jucătorul francez.