Franța nu îi priește iubitei lui Ion Țiriac jr. A fost eliminată din primul tur la Strasbourg
Sorana Cârstea (34 de ani, 30 WTA), iubita lui Ion Țiriac jr. a fost eliminată din primul tur la Strasbourg (Franța).
Jucătoarea română a fost învinsă în două seturi (5-7, 5-7) de către poloneză Magda Linette (32 de ani, 50 WTA). Duelul dintre cele două a durat o oră și 53 de minute.
Sorana Cîrstea a fost eliminată din primul tur la Strasbourg
În turul următor, Linette va juca împotriva învingătoarea duelului Ekaterina Alexandrova (29 de ani, 18 WTA) – Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA).
Înaintea turneului de la Strasbourg, Sorana Cîrstea a reușit o performanță la Roma. Sportiva din România s-a calificat în optimile de finală ale Openului Italiei pentru prima dată după 12 ani, după victoria de răsunet cu cehoaica Marketa Vondrousova (6 WTA), scor 7-6 (7/1), 6-3.
Sorana Cîrstea este calificată la Roland Garros, turneu care se va disputa la Paris în perioada 20 mai – 9 iunie. Jucătoarea de tenis a dezvăluit pentru Punto de Break ca își dorește foarte mult sa câștige un turneu de Grand Slam.
„Mi-ar plăcea să câștig un Grand Slam, încă sper să o fac, de aceea continui sa joc. Dacă îmi dai de ales, voi alege Wimbledon. Când te uiți la cifrele de pe hârtie, poate că nu pare că am avut o carieră spectaculoasă, dar în toți acești ani am fost mereu aproape de primele douăzeci din lume, de cele mai multe ori am fost între top 20 și top 30. Sunt mândră pentru că de-a lungul carierei am avut întotdeauna rezultate bune”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit Punto de Break.
Sorana Cîrstea a ajuns una dintre cele mai în vârstă jucătoare active din WTA. Ea a debutat la 16 ani în circuitul profesionist și a împlinit deja 18 ani de carieră. Cea mai buna performanță a Soranei Cîrstea la Roland Garros a fost calificarea in sferturile de finală, în 2009.
Sorana Cîrstea se află pe locul 30 mondial
Românca se află acum pe locul 30 mondial, dar a fost pe poziția a 13-a în urmă cu 11 ani, mai precis în august 2013.
„Când te uiți la cifrele de pe hârtie, poate că nu arată atât de bine, dar în toți acești ani am fost mereu aproape de primele 20 de jucători din lume, de cele mai multe ori am fost între locurile 20 și 30 WTA. Am avut rezultate bune, am învins jucătoare foarte bune, problema este că toată lumea acum joacă bine, nivelul devine din ce în ce mai ridicat, dar eu sunt mândră deoarece de-a lungul carierei mele am avut mereu rezultate bune”, spunea recent Sorana.
De-a lungul carierei, actuala iubită a lui Ion Țiriac Jr a câștigat din tenis 9.461.597 de dolari.