Franța – România, Fed Cup | A stat la baza piramidei care ne-a adus la trei victorii de finală, acum e marea noastră absență. „Nu poți fi ‘vreau – nu vreau’. Nici nu este stilul ei”
România joacă în weekend, la Rouen, pentru o primă calificare în finala competiției pe națiuni din tenisul feminin. Din echipa care, în 2014, în grupa de calificare de la Budapesta, punea bazele acestei super-performanțe, care a însemnat promovarea în Grupa Mondială II, apoi în Grupa Mondială I, cu șansa de a accede acum în meciul pentru trofeu, lipsește la deplasarea din Franța Sorana Cîrstea. În Ungaria, Sorana aducea două victorii la simplu echipei tricolore conduse de Alina Tecșor, apoi în barajul de promovare din aprilie, cu Serbia, sportiva din Târgoviște o învingea în meciul inaugural pe buna sa prietenă, Ana Ivanovic, apoi aducea punctul victoriei în patru partide, contra Bojanei Jovanovski.
Cea mai tânără debutantă în echipa de Fed Cup a României a fost convocată de opt ori la națională, are la activ prezențe în 19 confruntări și bilanț pozitiv, cu 16 victorii (11 la simplu, 5 la dublu) și 13 înfrângeri (6 la simplu, 7 la dublu). La începutul lui decembrie 2018 însă, Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din echipa de Fed Cup a României, așa cum o făcea, de exemplu, cu o lună înainte, și Barbora Strycova din rândurile reprezentativei Cehiei, după 16 ani sub steagul naționalei sale.
ProSport l-a provocat pe Marius Comănescu, fost antrenor al Soranei Cîrstea, să explice, din postura omului care o cunoaște la perfecție, decizia jucătoarei care, ce-i drept, în acest moment levitează la limita de jos a Top 100, dar care a fost în epicentrul acestei echipe.
„Nu știu exact ce să spun. Probabil că regreți să nu fii în așa o fază superioară a unei competiții pe echipe, mai ales că Sorana a fost, cred eu, una dintre cele mai cooperante sportive din România vis-a-vis de Fed Cup. De câte ori a fost chemată și a considerat că are valoarea să vină – că nu o să se prezinte să se facă de râs acolo, să fie doar la număr sau doar ca nume – a venit și a jucat.
A jucat și în condiții grele, în diferite țări, prin grupe de calificare. A jucat full, a jucat sută la sută. Eu cred că s-au adunat anii mulți de joc, are și problemele astea de a-și găsi ritmul și, deși trebuie să spun că nu am vorbit cu ea despre chestia asta, cred că își dorește să urce mai mult la simplu și știe că are nevoie ca toată energia să fie pusă în direcția asta, energie care, de-a lungul anilor, mai scade. Nu mai ești la fel, chiar dacă nu are o vârstă prea înaintată, dar este de mulți ani pe circuit, iar asta întotdeauna te marchează. Mai ales cu accidentări și reveniri e greu„, explică Marius Comănescu.
Sorana Cîrstea s-a antrenat în această săptămână în sala de forță, pregătindu-se pentru ca, în timp ce Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Raluca Olaru poartă duelul cu Garcia & Co, ea să joace în calificările unui turneu International, la Istanbul.
Marius Comănescu insistă că este o problemă de gestionare a resurselor și dezamorsează o teorie ce a luat amploare printre fanii tenisului din România, conform căreia ar fi existat un conflict între Simona și Sorana și, în consecință, retragerea lui Cîrstea ar fi venit pe fondul unei probleme de atmosferă internă.
„Din câte o știu eu pe Sorana, ea este deschisă, cred că ar fi spus mai clar dacă avea ceva de spus. Sau dacă are ceva de spus ar fi bine să spună. Eu o pun mai degrabă pe seama asta. Pentru că multe jucătoare au mai avut astfel de momente, la un anumit punct al carierei au dorit să își ofere mai mult timp pentru programul lor individual într-un moment mai delicat în detrimentul meciurilor pe echipe. Întâmplător, acum România este în semifinale și ea nu e acolo, probabil că, un pic, în sinea ei, îi pare rău, dar odată ce ai luat o decizie nu poți fi vreau-nu vreau. Nici nu este stilul ei”, trage concluzia Marius Comănescu, pentru ProSport.