Simona Halep (România, 2 WTA), favorita principală de la Singapore, a făcut spectacol în meciul de deschidere al Turneului Campioanelor 2015, învingând-o cu scorul de 6-0, 6-3 pe Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA). Jocul extraordinar al constănțencei i-a entuziasmat pe cei 12.000 de spectactori, care au asistat la un episod rarisim pentru istoria modernă a turneului. În ultimii 20 de ani, o singură jucătoare a mai câștigat cu 6-0 primul set al competiției la care participă primele opt sportive din WTA (Lindsay Davenport în 2004 – 6-0, 6-1 cu Elena Dementieva).
A câștigat setul cu 6-0 în 24 de minute
Halep a jucat agresiv și în același timp precis în prima manșă, defilând în fața unei italience care în urmă cu două luni cucerea titlul de la US Open (7-6, 6-2 în finală cu Roberta Vinci). Chiar dacă vine din țara unde se fabrică cele mai rapide autoturisme din lume, Flavia a uitat să schimbe vitezele în fața Simonei. Românca în vârstă de 24 de ani a fost iute, dar și furioasă în execuții, atuuri cu care a câștigat primul act în doar 26 de minute, după un „bagel” superb. Simona nu i-a oferit nici măcar o minge de break Flaviei în setul inaugural, demonstrând eficacitate maximă la retur: trei mingi de break convertite, din tot atâtea șanse.
Setul doi, ca o repriză de fotbal spectacol
Halep a menținut ritmul și în setul secund, făcându-și adversara să pară total nepregătită. Suferința Pennettei a mai durat cât o repriză de fotbal, în care o squadra azzura neantrenată încasează gol după gol: 45 de minute pentru 6-3! Jucătoarea antrenată de Darren Cahill a demonstrat că deține și un serviciu de număr doi mondial, câștigând 79% din mingile jucate cu primul serviciu și 82% din punctele în care a servit cu mingea a doua. Dacă cifrele nu sunt de ajuns pentru a descrie consistența Simonei, sportiva și-a autocaracterizat tenisul la final: „Am jucat rapid, inteligent și agresiv”.
Simona Halep beats Flavia Pennetta 6-0, 6-3 in Singapore: „I played fast, I played smart, aggressive.” #WTAFinals pic.twitter.com/RGuzW3fNZ6
— Tennis Photos (@tennis_photos) 25 octombrie 2015
Flavia s-a antrenat mai puțin după triumful de la US Open, astfel că ocupă acum ultimul loc al Grupei Roșii. De partea cealaltă, Simona este lider incontestabil, finalista en-titre având un gameaveraj impresionant (12-3) și șanse enorme la calificarea în semifinale. În al doilea meci al grupei, disputat duminică de la ora 13:30, Maria Șarapova (Rusia) a învins-o în trei seturi pe Agnieszka Radwanska (Polonia), scor 4-6, 6-3, 6-4. Principalul criteriu de departajare este setaverajul, iar ierarhia Grupei Roșii arată astfel:
Urmăoarele meciuri din Grupa Roșie vor avea loc marți: Simona Halep vs Maria Șarapova și Agnieszka Radwanska vs Flavia Pennetta.
În ultimii 20 de ani, o singură jucătoare a mai deschis cu 6-0 Turneul Campioanelor. Primele meciuri ale precedentelor 20 de ediții au fost:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER