Gabriela Ruse (România, 198 WTA) a reușit victoria carierei în sferturi la Hamburg, dar românca a avut parte de un moment mai puțin plăcut la finalul meciului de vineri cu Danielle Collins, scor 6-4, 1-6, 7-5.
Gabriela Ruse a fost admonestată de Danielle Collins, atunci când cele două s-au intersectat la fileu pentru tradiționalul salut, la finalul sfertului de la Hamburg! Deși nu este clar ce mesaj i-a transmis americanca, aceasta a oprit-o pe Gabriela pentru câteva secunde, adresându-i-se pe un ton deloc calm.
Collins a fost vizibil deranjată de un gest controversat al lui Ruse, care a solicitat un time out medical în momentul în care Danielle Collins conducea ostilitățile, având 2-1 cu break în actul decisiv!
Gabriela Ruse a solicitat îngrijiri medicale imediat după ce Danielle Collins reușișe break-ul în setul decisiv, iar americanca a considerat, cel mai probabil, că românca a făcut asta pentru a o scoate din ritm! După time out-ul medical, Ruse și-a luat break-ul înapoi, adjudecându-și trei game-uri consecutive! Imaginile surprinse la final sunt elocvente, Collins adresându-i câteva cuvinte dojenitoare româncei.
Biggest victory of her career🙌 🇷🇴 Elena-Gabriela Ruse defeats No.4 seed Danielle Collins in a THRILLING three set battle!#HamburgOpen | @hamburgopen pic.twitter.com/byENlLJgGR — wta (@WTA) July 9, 2021
Biggest victory of her career🙌
🇷🇴 Elena-Gabriela Ruse defeats No.4 seed Danielle Collins in a THRILLING three set battle!#HamburgOpen | @hamburgopen pic.twitter.com/byENlLJgGR
— wta (@WTA) July 9, 2021
Și fanii lui Danielle Collins au acuzat-o pe Gabriela Ruse că a făcut o mișcare lipsită de fair-play, solicitând time out medical pentru a o scoate din ritm pe americancă: „Danielle a fost nepoliticoasă la final, dar nu o pot blama! Ruse a simulat accidentarea pentru a o scoate din ritm! Nu a fost fair-play nici ce a făcut Collins, dar numai în pielea ei să nu fii!”, a spus un fan pe forumul de specialitate Tennisforum.com.
În ciuda momentelor tensionate de la final, performanța reușită de Ruse la Hamburg este una fantastică, ținând cont că sportiva noastră a intrat pe tabloul principal venind din calificări! Ea și-a asigurat un premiu consistent, în valoare de 8.144 de euro, dar și 110 puncte WTA!
Totodată, Ruse a realizat un salt impresionant în clasamentul WTA, urcând nu mai puțin de 30 de locuri după victoria din sferturi. Gabriela forțează sâmbătă, de la ora 13:00, calificarea în prima finală WTA a carierei! Ea se duelează cu una dintre stelele noii generații de jucătoare, Dayana Yastremska (Ucraina, 38 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER