După ce anul trecut Horia Tecău și Simona Halep au fost prezenți la Turneul Campionilor, a venit rândul ca și la juniori să avem un reprezentant în competiția de top a tenisului.
Gabriela Ruse (17 ani) va reprezenta România la Turneul Campionilor la juniori de la Chengdu, China, programat în perioada 3-5 aprilie. La acest turneu se vor alinia cei mai buni 8 jucători atât la masculin, cât și la feminin. Alături de Ruse la turneu vor mai participa Xu Shilin (China), Iryna Shymanovich (Belarus), Jil Teichmann (Elveția), Kristina Schmiedlova (Slovacia), Aliona Bolsova Zadoinov (Spania), Marketa Vondrousova (Cehia) plus încă o jucătoare care încă nu a obținut biletul de participare la Chengdu.
Anul acesta a fost unul foarte bogat pentru Gabriela. Jucătoarea de la C.S.Ș. Politehnica a atins anul acesta semifinalele turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de Kristina Schmiedlova în trei seturi 6-3,3-6,4-6. După acest turneu Gabi a câștigat Canadian Open, după un parcurs excelent. Aproape de sfârșitul anului, românca a ajuns în finala celebrului turneu Eddie Herr, unde a fost învinsă de favorita numărul 7 unguroaica Dalma Galfi.
Articol de Valentin Olteanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER