Gabriela Ruse, criticată că țipă mai tare decât Maria Sharapova în timpul meciurilor: „Se aude pe terenurile alăturate!”

Gabriela Ruse, mesaj emoționant după ce a intrat în Top 100 WTA
Vezi galeria foto - 4 poze

Gabriela Ruse (România, 23 de ani) a primit multe laude, dar și critici după ce s-a calificat în a doua finală consecutivă în circuitul WTA! Gabi va disputa finala turneului de la Palermo, duminică, de la ora 20:30, împotriva americancei Danielle Collins (SUA, 27 de ani). 

Gabriela Ruse impresionează prin jocul ei entuziasmant, dar și cu tupeul pe care îl arată pe teren. Totuși, românca nu este pe placul tuturor, atrăgându-și critici din cauza țipetelor excesive din momentele în care lovește mingea.

După ce a eliminat-o pe Ocean Dodin (Franța, 24 de ani) în semifinale la Palermo și a ajuns la 13 victorii consecutive în circuit, Gabriela Ruse a fost luată în colimator de mai mulți fani ai tenisului.

Gabriela Ruse, criticată că țipă mai tare decât Maria Sharapova în timpul meciurilor

Gabriela Ruse a fost criticată pentru faptul că țipă foarte tare în timpul meciurilor, aducând aminte de Maria Sharapova! Rusoaica, retrasă din activitate anul trecut, a fost și ea pusă la zid în nenumărate rânduri pentru că urlă pe teren. Acest lucru nu este însă interzis de regulament, decât în cazul în care țipetele se prelungesc până în momentul lovirii mingii de către adversară.

„Parcursul lui Ruse îmi amintește de cel al Simonei Halep din 2013! Dar țipetele ei… Sunt extrem de puternice și lungi!”, a afirmat un utilizator al forumului de specialitate Tennisforum.com, în timp ce alți fani au criticat-o dur pe Gabriela: „Am auzit-o prima oară la Wimbledon, în calificări, în urmă cu câțiva ani! Puteam auzi țipetele ei pe terenurile alăturate!” sau „La un moment dat am renunțat să mă mai uit la meci din cauza țipetelor”. 

Gabriela Ruse, rezultate impresionante în această lună

În ciuda criticilor, Gabriela i-a cucerit pe mulți prin rezultatele pe care le-a obținut în această lună! Ruse a acces în a doua finală consecutivă în circuit, după ce sâmbătă a trecut de Ocean Dodin cu scorul de 6-7(4), 7-6(0), 6-1. În ultimul act de la Palermo, românca se duelează cu Danielle Collins, sportivă pe care a învins-o în precedentul meci direct, 6-4, 1-6, 7-5 în sferturi la Hamburg.

Astfel, Ruse luptă pentru al doilea titlu al carierei în circuitul WTA! Gabriela a realizat deja un salt spectaculos de 32 de locuri în clasamentul mondial grație calificării în finală, până pe poziția 105 WTA! Dacă o învinge din nou pe americancă, la Palermo, Ruse va pătrunde în premieră în Top 100 WTA, ajungând pe locul 89.

Publicat: 25 07. 2021, 17:22