Gabriela Ruse (România, 166 WTA) e la un pas de calificarea pe tabloul principal de la US Open, după ce învins-o dramatic pe Dalma Galfi (Ungaria, 117 WTA) cu 4-6, 6-1, 7-5.
Gabriela Ruse a acces joi în finala calificărilor Grand Slam-ului de la New York, la capătul unui maraton de două ore și 12 minute! Românca se va duela cu Dayana Yastremska (Ucraina, 111 WTA) pentru un loc pe tabloul principal, acolo unde au fost acceptate direct Sorana Cîrstea (30 WTA), Irina Begu (40 WTA), Patricia Țig (705 WTA) și Ana Bogdan (59 WTA).
Gabriela Ruse s-a aflat la două puncte de eliminare în turul doi al calificărilor US Open, după ce Dalma Galfi a condus cu 5-4 și 30-0 pe serviciul sportivei noastre, în setul decisiv! Gabi a luptat însă exemplar, adjudecându-și ultimele trei game-uri ale partidei, scor 4-6, 6-1, 7-5!
În setul al treilea, Dalma Galfi a făcut un gest foarte urât, sancționat de arbitru! După ce Gabriela Ruse a reușit break-ul, unguroaica a lovit mingea de nervi direct în corpul româncei. Arbitra de scaun a avertizat-o imediat pe Galfi pentru comportament nesportiv.
Ruse a avut la meciul cu Galfi emoții mai mari decât în primul tur, când nu i-a lăsat nicio șansă Kristinei Mladenovic (Franța, 185 WTA), scor 6-2, 6-2. In turul al treilea al calificărilor de la US Open poate ajunge și Irina Bara (215 WTA), care o înfruntă pe nipona Moyuka Uchijima (173 WTA).
Joi seară a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal de la US Open, iar Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig și-au aflat adversarele!
Sorana Cîrstea, singura jucătoare din România aflată pe lista favoritelor de la US Open (cap de serie 30), va juca împotriva americancei Kayla Day (91 WTA) în primul tur.
Irina Begu o va înfrunta pe Tamara Korpatsch (Germania, 77 WTA), Ana Bogdan se va lupta cu Sofia Kenin (SUA, 93 WTA), iar Patricia Țig va debuta la US Open împotriva canadiencei Rebecca Marino (101 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER