Gala Tenisului Românesc 2018 | România și-a ales cei mai buni sportivi! Halep, jucătoarea anului + tenismena care nu mai reprezintă țara, dar a ajuns pe listă

Redactor:
Dan Mirea
Gala Tenisului Românesc 2018 | România și-a ales cei mai buni sportivi! Halep, jucătoarea anului + tenismena care nu mai reprezintă țara, dar a ajuns pe listă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gala Tenisului Românesc 2018 și-a ales câștigătoarele și câștigătorii! Evenimentul a avut loc într-un club din București, marți seara, iar printre câștigători s-au numărat Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Marius Copil, Horia Tecău, dar și Raluca Șerban, jucătoare care a ales, pe final de an, să reprezinte Cipru în competițiile următoare. 

Așa cum era de așteptat, Simona Halep a fost desemnată sportiva anului, datorită parcursului superb care a păstrat-o pe primul loc mondial. Marius Copil a primit premiul pentru sportivul anului, cireașa de pe tort fiind finala jucată la Basel în fața marelui Roger Federer, în timp ce Mihaela Buzărnescu a fost premiată pentru ascensiunea spectaculoasă din acest an. 

Premiile acordate la Gala Tenisului Românesc 2018: 

Sportiva anului: Simona Halep

Sportivul anului: Marius Copil

Sportiva anului la dublu: Irina Begu

Sportivul anului la dublu: Horia Tecău

Cea mai spectaculoasă ascensiune feminină – simplu: Mihaela Buzărnescu

Premiu special pentru longevitate în TOP 100 WTA – Monica Niculescu

Premiu special pentru dezvoltarea tenisului în scaun cu rotile: Ionuț Filișan, Mihai Gaiță, Flavian Crăciun

Premiu special pentru calificarea în grupa mondială a Fed Cup: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru, Alina Cercel Tecșor – antrenor, Florin Segărceanu – căpitan nejucător

 

Juniorul anului: Filip Jianu

Junioara anului: Selma Cadar

Jucătoarea anului în tenis Europe U14: Maria Sara Popa

Jucătorul anului în tenis Europe U14: Mihai Alexandru Coman

 

Rezultate deosebite în circuitul ITF Pro: Andreea Roșca, Ilona Ghioroaie, Georgia Crăciun, Raluca Șerban

Cea mai bună junioară din clasamentul WTA: Andreea Prisăcariu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×