GALERIE FOTO | 6 imagini care spun povestea victoriei Simonei Halep în fața japonezei Naomi Osaka. Zâmbetele, încordarea fanilor, un serviciu cum nu speram să vedem și definiția determinării
Simona Halep, jucătoarea de tenis numărul unu a lumii, a impresionat, luni, în ‘optimile’ de finală de la Australian Open: la 48 de ore după ce a câștigat meciul cu cele mai multe game-uri din istoria întrecerilor feminine de la Open-ul Vesel, românca a dominat-o pe tânăra și puternica Naomi Osaka – scor 6-3, 6-2.
Iată o cronică altfel a victoriei care o duce pe Simona în sferturile primului turneu de Mare Șlem al anului, prin obiectivul fotografului Luke Hemer, angajat de Tennis Australia pentru a surprinde întreaga acțiune de la AO 2018.
Simona Halep nu a lăsat niciun moment să se vadă că ar fi accidentată, notează BBC. Luke Hemer a surprins-o pe Simona în acțiune pe linia de fund a terenului. Defensiva a fost la înălțime și în meciul cu Naomi Osaka.
Fanii români au luat cu asalt și tribunele din Melbourne Park. Iar emoțiile au fost la cote înalte. Primele cinci game-uri au fost foarte echilibrate, iar meciurile Simonei se trăiesc oricum cu pulsul la 180. Luke Hemer i-a găsit pe „Los Halepenos” în tribună.
În partida din turul patru, Simona Halep s-a făcut remarcată datorită serviciului. În primele game-uri din manșa inaugurală a salvat două game-uri bazându-se pe această lovitură, a utilizat eficient și serviciul în exterior, dar și servicii-laser spre teu. Reprezentanții WTA au subliniat acest lucru, iar statistica arată că liderul mondial a servit mai bine decât puternica Osaka – patru procente în plus la frecvența primului,6 procente în plus la punctele câștigate pe primul serviciu și 20 procente în plus eficiență în spatele serviciului secund. Ce să mai spunem despre momentele importante? Simona a servit excelent când a avut de înfruntat minge de break și a apărat 7 din 8 oportunități ale niponei.
6 km/h în plus – cel mai rapid serviciu doi pentru Simona Halep față de Naomi Osaka! (134 km)
Pumnul strâns. de fiecare dată când a fost amenințată pe serviciu, Simona a răspuns cu break în game-ul următor pe serviciul lui Naomi. Fotoreporterul Tennis Australia a surprins momentul de bucurie.
O imagine cât o mie de cuvinte. A fost greu, dar cine se aștepta să nu fie? Simona a dominat, glezna a rezistat – o zi bună pe terenul de tenis.