George Cosac o avertizează pe Gabriela Ruse după anunțul retragerii din echipa României: „Este o condiție foarte clară”. Ce riscă jucătoarea de tenis | EXCLUSIV

George Cosac a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, după ce Gabriela Ruse a anunțat că se va retrage din echipa de Fed Cup a României în urma unor conflicte cu colegele.

George Cosac a reacționat după ce Gabriela Ruse a anunțat că se retrage din echipa României

UPDATE: „Am vorbit în urmă cu câteva minute cu Gabi și cred că lucrurile s-au clarificat. Ea își făcuse, oricum, calendarul competițional în așa fel încât să joace în Slovenia, înainte de meciul echipei noastre cu reprezentativa Sloveniei. După ce am vorbit acum cu ea, cred, așa cum spuneam, că lucrurile s-au rezolvat”, a spus George Cosac, pentru ProSport.


Președintele Federației Române de Tenis a avertizat-o pe sportiva română că dacă își va păstra această hotărâre, va rata și prezența la Jocurile Olimpice, susținând că participarea la JO este direct condiționată de apartenența în echipa de Fed Cup.

Cosac a precizat că se va implica personal în această speță pentru a încerca să o convingă pe Gabriela Ruse să nu se retragă din echipă, în cazul în care jucătoarea de tenis va menține decizia inițială.

Este o jucătoare tânără care are tot viitorul în față. Nu cred că este o soluție pentru ea să renunțe la echipa de Fed Cup, chiar dacă poate la un moment dat a fost supărată că nu a jucat. Dar faci parte dintr-o echipă și poate că nu poți juca de fiecare dată.

O posibilă renunțare a ei la echipa de Fed Cup îi va aduce și neparticiparea la Jocurile Olimpice. Pentru a participa la Jocurile Olimpice trebuie să faci parte din echipa țării tale de Fed Cup. Este o condiție foarte clară. S-ar putea ca ea să nu mai aibă posibilitatea să se pregătească nici pe baza federației de tenis.

Eu sper însă să nu se ajungă aici. În cazul în care staff-ul echipei nu va putea rezolva această problemă, mă voi implica eu direct. Voi vorbi atât cu ea cât și cu părinții ei pe care-i cunosc foarte bine, pentru a închide favorabil această problemă”, a spus George Cosac, președinte FR Tenis, pentru ProSport.

Gabriela Ruse a anunțat că se retrage din echipa României: „Locul meu nu este acolo!”

Gabriela Ruse a anunțat pentru ProSport că a ales să se retragă din echipa de Fed Cup a României din cauza unor conflicte cu colegele sale.

Jucătoarea de tenis a precizat că a purtat o discuție cu Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei, în cadrul căreia l-a anunțat de hotărârea luată.

Eu mă retrag pentru că nu consider că locul meu este acolo, printre colegele mele de la Cupa Federației. Deja este o tensiune între mine și colegele mele. Nu doresc, eu nu am fost niciodată pentru ceartă, nu am agreat niciodată scandalul. Eu le respect pe colegele mele și le doresc succes. 

Au fost alte lucruri care pe mine m-au deranjat! Nu e vorba de faptul că nu-mi face plăcere să joc pentru România, pentru Fed Cup și pentru echipa națională. Nu vreau să fiu răutăcioasă dar sunt consecințele anumitor lucruri și decizii care s-au luat și care puteau fi într-un alt fel gândite. Asta nu înseamnă, habar nu am, că au fost intenționate. Efectiv așa au luat ele hotărâri! Este cea mai mare bucurie și mi-am dorit toată copilăria să ajung să îmi reprezint țara. Am avut o discuție cu Horia și aia a fost.

Nu mă simt momentan ok să joc. Au fost niște lucruri care pe mine m-au deranjat. Acum fiecare încearcă cumva, câte ceva. Horia se străduiește să facă ce e mai bun pentru echipă, nici nu contest asta. Însă eu, în momentul de față, nu mă simt confortabil să joc.

Nu îmi mai doresc să mă forțez pentru o chestie care mie nu îmi face bine sufletește. Respectul față de mine, asta e ce am învățat în ultimii ani, este cel mai important pentru că la sfârșitul zilei când îmi pun capul pe pernă trebuie să mă știu eu împăcată cu ceea ce fac și cum sunt tratată”, a dezvăluit Gabriela Ruse, pentru ProSport.

Publicat: 18 03. 2023, 11:56
Actualizat: 18 03. 2023, 14:41