Tenismanul Novak Djokovic, locul 2 ATP, a decis să doneze întreaga sumă primită după ce a câștigat turneul din seria Masters de la Roma, aproximativ 500.000 de dolari, pentru ajutorarea victimelor inundațiilor din Serbia, potrivit inserbia.info.
Pentru câștigarea trofeului de la Roma, Djokovic a primit un premiu în valoare de 549.000 de euro (circa 752.000 de dolari), însă după ce a plătit toate taxele, suma donată a fost de 500.000 de dolari.
De asemenea, fundația „Novak Djokovic” a strâns suma de 100.000 de dolari în numai trei zile. Totuși această sumă nu este finală, deoarece donațiile vin în continuare din întreaga lume.
Sâmbătă, Novak Djokovic a lansat un apel pentru ajutorarea numeroaselor familii afectate de inundațiile din Serbia și din Bosnia.
După o săptămână de inundații, acestea au afectat peste 1,6 milioane de persoane în Serbia și Bosnia și s-au soldat cu 47 de morți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER