Ion Țiriac a făcut un gest superb pentru iubita fiului său, Sorana Cîrstea, invitând-o în loja sa de pe terenul „Philippe Chartier”.
Sorana Cîrstea debutează, astăzi, la turneul Roland Garros, împotriva jucătoarei de tenis ruse, Anna Blinkova.
Sorana Cîrstea, iubita fiului lui Ion Țiriac, a fost invitată de către miliardar în loja lui de 80 de mii de euro de pe Philippe Chartier, arena principală unde se dispută turneul Roland Garros, scrie Fanatik. Gestul nu a trecut neobservat, iar jucătoarea de tenis a venit alături de partenerul său pentru a urmări duelul dintre Rafael Nadal și Alexander Zverev, din primul tur al turneului de Mare Șlem, ce se dispută la Paris.
Rafael Nadal s-a confruntat cu mai multe probleme medicale în ultima perioadă, iar pentru jucătorul de tenis în vârstă de 37 ani, victoria în fața lui Alexander Zverev părea o misiune dificilă. Deși a avut momente bune de joc, Rafael Nadal a părăsit turneul Roland Garros, încă din primul tur, după ce Alexander Zverev l-a spulberat în trei seturi, 3-6, 6-7, 3-6. Astfel, spaniolul și-a luat adio de la a câștiga turneul pe care l-a cucerit de 14 ori.
Eșecul în fața neamțului a fost numai a patra înfrângere a lui Rafael Nadal la turneul de la Paris. Alexander Zverev devine al treilea jucător care a reușit să îl învingă pe spaniol la Roland Garros, după Novac Djokovic și Robin Soderling.
Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu Rafael Nadal când se pregătea pentru debutul în competiția de Mare Șlem de la Paris. Sportiva din Târgoviște a ținut să imortalizeze momentul și nu a ezitat să îl posteze pe rețelele de socializare, alături de mesajul: „Cu modelul meu, într-o zi de antrenamente, în regatul zgurii”.
În postarea Soranei Cîrstea a fost etichetat multiplul câștigător al turneului Roland Garros și pagina oficială a organizatorilor turneului.
Românca o înfruntă, astăzi, pe Anna Blinkova, iar ultima partidă directă îi conferă un avantaj moral Soranei Cîrstea. Cele două s-au întâlnit la turneul Open de la Dubai, în 2020, iar jucătoarea de tenis din Târgoviște a învins-o cu scorul 6-2, 6-1.
Sorana Cîrstea a recunoscut într-un interviu pe care l-a acordat, în urmă cu mai mulți ani, că jucătorul ei preferat de tenis este Rafael Nadal. Românca îl admiră pe spaniol pentru performanțele înalte pe care le-a atins și pentru rezistența din timpul partidelor.
„În ceea ce privește jucătorul meu preferat, l-am apreciat întotdeauna pe Rafael Nadal pentru sportivitatea sa incredibilă, rezistența pe terenul de tenis și ceea ce a făcut pentru sport”, Sorana Cîrstea, pentru Sportskeeda.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER