Gilles Simon, săgeți către Mauresmo, noua antrenoare a lui Murray: „La 30 de ani, nu îmi permit să lucrez cu un antrenor care nu cunoaște jucătorii din circuit”
- Gilles Simon a exclus posibilitatea de a lucra împreună cu conaționala sa, Amelie Mauresmo, prima antrenoare angajată de un jucător din vârful ierarhiei tenisului profesionist, în timpul conferinței de presă de la finalul meciului din primul tur al turneului de la Wimbledon, câștigat de francez în minimum de seturi, scor 6-2, 7-6(4), 7-5 împotriva rusului Konstantin Kravchuk
- Andy Murray a anunțat colaborarea cu Amelie Mauresmo, după înfrângerea categorică din semifinalele turneului de la Roland Garros, în trei seturi, în fața spaniolului Rafael Nadal
Gilles Simon a spus un „nu” hotărât unei colaborări cu Amelie Mauresmo, conaționala sa din Hexagon. Deși Mats Wilander aprecia că Mauresmo este o alegere excelentă pentru Andy Murray, deoarece este „o bună tacticiană pe teren și gândește mult„, Simon nu a menajat-o pe fosta câștigătoare de la Wimbledon și Australian Open: „Când mă pregătesc pentru un meci, nu pot avea în față pe cineva care să îmi spună despre viitorul meu adversar ăzut niciodată jucând>>. Pentru mine, un astfel de parteneriat nu poate funcționa, dar nu înseamnă că alții nu pot reuși în aceleași circumstanțe„. Simon a văzut-o în acțiune pe Amelie Mauresmo, la Queen’s, competiție premergătoare Wimbledonului, primul turneu în care franțuzoaica l-a însoțit pe Murray. Aceasta a întârziat și a ratat primul antrenament pe iarbă al britanicului iar apoi, a petrecut foarte mult timp studiind posibilii adversari ai britanicului: „La Queen’s, cred că a stat să vadă toate meciurile, pentru că trebuie să cunoască toți jucătorii. Eu, la aproape 30 de ani, nu îmi pot permite să pierd timp astfel”, a conchis triplul campion de la București.
Anul trecut, la începutul lunii mai, Gilles Simon încerca la rândul său o schimbare la nivelul băncii tehnice, angajându-l pe germanul Jan de Witt, fostul antrenor al experimentatului Jarkko Nieminen, despre care spune că „cunoaște în detaliu jucătorii din circuit„. Totuși, și din cazua unor accidentări și a unor prbleme de sănătate (a fost la un pas să rateze Australian Open-ul, din cauza unei accidentări la umăr, iar în martie, francezul și-a fisurat o vertebră), clasamentul lui Simon nu s-a îmbunătățit, din contră, de pe locul 17 ocupat la mijlocul lui 2013, acesta coborând în prezent pe poziția 44.
Colaborarea Murray – Mauresmo, anunțul care a concurat finalele de la Roland Garros
Scoțianul Andy Murray, aflat în căutarea unui nou parteneriat după ce Lendl a anunțat că nu este pregătit să mai meargă alături de el în circuit, a surprins alegând să aibă alături o antrenoare, după ce presa a speculat îndelung că noul tehnician din colțul său va fi John McEnroe. Amelie Mauresmo este prima jucătoare de top care după retragere a fost cooptată în staff-ul tehnic al unui jucător din circuitul masculin. Andy a cerut însă timp pentru această colaborare, avertizându-și fanii să nu pună presiune nici pe el, nici pe antrenoarea sa: „dacă nu voi repeta performanța de anul trecut, dacă nu voi câștiga din nou Wimbledonul, nu va fi din cauza lui Mauresmo„, a punctat fferm britanicul.