Giovanni Becali intervine vehement în scandalul momentului: „Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat, trebuia să faci asta!”

Giovanni Becali a vorbit despre scandalul momentului în sportul internațional, cu Novak Djokovic în prim plan, și l-a criticat pe jucătorul de tenis sârb.

În urma procesului din Australia, lui Novak Djokovic i-a fost retrasă viza și nu va mai participa la Australian Open, după ce sportivul a mers acolo nevaccinat, cu o scutire medicală controversată.

Judecătorii au respins apelul lui Nole, iar sârbul trebuie să achite cheltuielile de judecată, va fi deportat și, cel mai probabil, va primi interdicție în Australia pentru următorii trei ani.

Giovanni Becali intervine vehement în scandalul cu Novak Djokovic în prim plan

Giovanni Becali a urmărit acest scandal și a explicat de ce atitudinea lui Novak Djokovic l-a lăsat cu un gust amar. Totodată, acesta este de părere că familia sârbului nu trebuia să intervină și să facă atât tam-tam.

„Djokovic s-a luptat cu un sistem și cu legea unei țări, care e foarte clară. La valoarea lui Djokovic, disperarea lui de a juca acest turneu în pofida tuturor greutăților, m-a lăsat cu un gust amar.

Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat, acolo, pe pistă, trebuia să te retragi. Când ți-au spus aia că: «Stai puțin, că stai la hotel», el trebuia să le zică: «Măi, fraților, nu stau la hotel, mă duc acasă și când va lămuriți, mă chemați voi». Așa trebuia să facă un om la valoarea lui.

A stat ca un rrom, ca un țigan în limbaj popular, să se certe cu ei. Nu e o formă de rasism, eu am trăit numai printre ei. Italienii spun «țigan» și la un jucător care merge din echipă în echipă, prin diverse țări.

Și familia i-a îngreunat situația. Credea că vor transmite un ecou așa de mare încât să-l lase”, a spus Giovanni Becali, potrivit Digi Sport.

Publicat: 16 01. 2022, 11:36