Greu de atins. Simona Halep, misiunea meciului cu „numărul unu pe masă” și un sincron repetat | ANALIZĂ‚

„Evident, cred că (n.r. – Halep) ar fi putut să se descurce un pic mai bine„, spunea Karolina Pliskova la finalul meciului din semifinalele de la Miami. Simona jucase „cu numărul unu mondial pe masă”, victoria urmând să îi asigure automat o a treia vizită a carierei în fotoliul de lider mondial. A pierdut însă, iar la final de turneu, va fi pe 2 în loc de 1.

O dată în plus, tenisul a arătat că ultimul pas este greu de făcut. The Oxford Student numea tenisul, într-un articol, arta de a pierde. Dacă în 1970, Margaret Court reușea să câștige 21 de titluri în sezon, în tenisul anilor 2000 sunt jucătoare care nici măcar nu mai iau startul în 21 de turnee, darămite să câștige atâtea trofee. Dintre sportivele aflate în activitate, Serena Williams este singura care a reușit să câștige 10 trofee într-un sezon (performanță atinsă în 2013). Chiar și pentru o sportivă din Top 10, cele mai multe turnee din an se încheie cu înfrângere și promisiunea unei noi șanse ivite la interval de doar câteva zile.

Recordul personal al Simonei Halep este de șase trofee câștigate într-un sezon (2013). În 2015, 2016 și 2018, ani generoși, Halep a câștigat câte trei trofee. În 2014 a cucerit două trofee, în 2017 – unul singur.

Partidele cu o miză distinctă, precum primul loc în lume, au o vizibilitate aparte. Rata de succes în astfel de partide?

Simona Halep și meciurile „cu numărul unu pe masă”: mai multe înfrângeri decât victorii

Într-un circuit în care clasamentul suferă actualizări săptămânale (n.r. – excepțiile fiind turneele de Mare Șlem sau Miami / Indian Wells, unde nu se fac actualizări în săptămâna de mijloc), iar valorile sunt apropiate (circuitul WTA înregistrează un record absolut, primele 14 turnee din 2019 având 14 câștigătoare diferite), calculele pentru prima poziție WTA includ nu două sau trei jucătoare, ci chiar și 11 sportive (scenariu pentru Australian Open 2019).

Palmaresul Simonei în meciurile pentru câștigarea numărului unu mondial este negativ, dar comparabil cu scorul din finalele de Mare Șlem. Constănțeanca a pierdut trei finale înainte de a o câștiga pe a patra, la Roland Garros 2018. Similar, Simona a pierdut primele trei partide care i-ar fi adus prima poziție WTA, înainte de a da lovitura la Biejing, în octombrie 2017.

Palmaresul Simonei Halep în meciuri „cu numărul unu pe masă”

• Roland Garros, 2017, finala: 6-4, 4-6, 3-6 cu Jelena Ostapenko
• Wimbledon 2017, sfert de finală: 7-6(2), 6-7(5), 4-6 cu Johanna Konta
• Cincinnati 2017, finală: 1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza
• Beijing, 2017, semifinală: 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko.

Halep a urcat pe prima poziție pe  9 octombrie 2017 și a păstrat șefia timp de 16 săptămâni, până pe 28 ianurie 2018. A pierdut apoi numărul unu mondial în finala de la Australian Open, un meci direct pentru prima poziție cu daneza Wozniacki. Nu a avut vreun meci decisiv câștigat pentru revenirea pe prima poziție, ci și-a recâștigat poziția după patru săptămâni, ca urmare a faptului că daneza nu și-a apărat punctele în dubla Doha – Dubai. De pe 26 februarie 2018, până pe 27 ianuarie 2019 (48 de săptămâni), românca a păstrat apoi șefia, fiecare victorie contribuind la munca de apărare a primei poziții, fără însă vreo bornă clară.

Începând cu 28 ianuarie 2019, de când șefia WTA a fost preluată de Naomi Osaka, Simona Halep a avut mai multe șanse matematice de a redeveni lider, în special cu rezultate mai consistente în dubla Doha-Dubai, însă abia la Miami a fost, prin conjunctura rezultatelor adversarelor, la o victorie distanță de #1 mondial.

• Miami 2019, semifinale: 5-7, 1-6 cu Karolina Pliskova

Indiscutabil, Halep a ratat o șansă importantă în contextul în care românca are de apărat în săptămânile care urmează, pe suprafața favorită, 900 de puncte până la Roland Garros (dintr-un maxim posibil de 2370 puncte) și alte 2000 de puncte la Paris (sferturi la Stuttgart și Madrid, finală la Roma și titlu la Roland Garros – rezultatele Simonei din 2018).

Drumul înapoi spre fotoliul de lider mondial se anunță cel puțin la fel de greu precum a fost și prima încoronare, solicitând, printre altele, și răbdare.