S-au tras la sorți grupele Turneului Campionilor 2020! Adversari teribili pentru Rafael Nadal

Se știu cele două grupe ale Turneului Campionilor 2020, competiție care va avea loc săptămâna viitoare în O2 Arena din Londra.

Rafael Nadal (Spania) a fost distribuit într-o grupă de foc, denumită Londra 2020″, alături de trei jucători foarte periculoși pe suprafețele rapide: Dominic Thiem (Austria), campionul de la US Open, Stefanos Tsitsipas (Grecia), campionul en-titre, și Andrei Rublev (Rusia).

Nici Novak Djokovic (Serbia) nu va avea o misiune facilă în drumul către semifinale, liderul mondial urmând să îi înfrunte în grupa Tokyo 1970″ pe Daniil Medvedev (Rusia), proaspăt campion al Mastersului de la Paris, Alexander Zverev (Germania) și Diego Schwartzman (Argentina).

Rafael Nadal și Novak Djokovic și-au aflat adversarii din grupele Turneului Campionilor 2020

Putem afirma că Rafael Nadal are o misiune ceva mai dificilă decât Novak Djokovic în grupele Turneului Campionilor, ținând cont că toți cei trei adversari ai spaniolului, Dominic Thiem, Stefanos Tsitsipas și Andrei Rublev, vor emite pretenții la unul dintre primele două locuri calificabile. În schimb, Novak Djokovic va înfrunta și el doi adversari teribili, pe Daniil Medvedev și Alexander Zverev, dar nu ar trebui să aibă emoții cu zguristul Diego Schwartzman.

Primii doi clasați din fiecare grupă vor avansa în semifinalele Turneului Campionilor, competiție care în acest an se va desfășura pentru ultima oară în orașul Londra! Turneul Campionilor va avea loc între 15 și 22 noiembrie și va alinia la start 6 jucători obișnuiți cu prezența la Londra și doi debutanți, Andrei Rublev și Diego Schwartzman.

Novak Djokovic țintește al 6-lea titlu la Turneul Campionilor, Rafael Nadal nu a triumfat niciodată până acum

Campionul en-titre este Stefanos Tsitsipas, iar tenismenul cu cele mai multe titluri dintre cei prezenți este Novak Djokovic – 5 trofee! Rafael Nadal nu a triumfat niciodată la Turneul Campionilor, deși a avut 9 apariții până acum la cea mai importantă competiție a finalului de sezon.

Dintre cei 8 jucători de la Turneul Campionilor, 4 au vârsta mai mică de 25 de ani: Zverev (23 de ani), Tsitsipas (22 de ani), Rublev (23 de ani) și Medvedev (24 de ani). Aceștia se vor lupta cu veteranii Djokovic (33 de ani), Nadal (34 de ani), Schwartzman (28 de ani) și Thiem (27 de ani).

Publicat: 12 11. 2020, 20:23
Actualizat: 12 11. 2020, 20:43