„Hai, te rog, concentrează-te!”. Simona Halep și Daniel Dobre, dialog care spune multe. Reacția lui CTP când a văzut imaginile: „Sper să nu se mai repete!”

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) și noul ei antrenor, Daniel Dobre, au trecut prin momente ușor tensionate în timpul meciului câștigat de constănțeancă, 6-4, 7-5 cu Qiang Wang, în sferturile de finală de la Miami.

Halep și-a chemat de două ori antrenorul, prima dată în primul set și a doua oară în manșa secundă, la 1-4, iar prima intervenție a lui Dobre a trădat o oarecare stare de incertitudine remarcată și de Cristian Tudor Popescu după meci.

Dialogul dintre cei doi, în timpul căreia Simona a părut nervoasă și supărată pe faptul că jocul nu-i iese cum și-ar dori:

  • Daniel Dobre: A jucat si ea mai bine, ii dai prea mult ritm. Nu neapărat să nu-i dai în minge, dar mai dă-i mingea aia înaltă, cum îi dai. Dreapta inside-out înalt, după care dai lungul de linie. Da?
  • Simona Halep: Am greșit!
  • Daniel Dobre: Ai jucat, te rog! Ai jucat foarte bine! Au fost 2-3 mingi, ai jucat foarte bine. Ai încredere în tine că ai jucat foarte bine. Ai servit foarte bine la momente importante. Concentrează-te pe serviciu, că îți câștigă multe puncte!
  • Simona Halep: Nu servesc deloc bine!
  • Daniel Dobre: Game-ul dinainte l-ai câștigat pe serviciu! Hai, fii pozitivă, deocamdată ești acolo, ești în față, ai un set! Variația în continuare, te rog. Hai!

„E o oarecare diferență dintre această atitudine a Simonei și cum îi mânca din priviri pe cei din echipa ei. Simona a făcut un meci foarte bun, a arătat soliditate. Ce a făcut în această seară sper să nu mai repete Simona. Nu are dreptate. Ce aștepată ea? Așteaptă ca staff-ul ei, tehnicienii, cei care sunt zi de zi cu ea, antrenorul, preparatorul fizic… Ea ce aștepată, ca oamenii ăștia să fie galeria ei? E o greșeală de abordare”, a spus Cristian Tudor Popescu, după meci.

Publicat: 28 03. 2019, 11:42
Actualizat: 28 03. 2019, 12:34