Halep a ajuns la Cluj și e gata pentru Fed Cup: „Cred că avem șanse să câștigăm competiția”. Simona, deranjată de o întrebare primită: „Invenții!”
Simona Halep a ajuns luni seară la Cluj, unde va participa la meciul de Fed Cup dintre România și Elveția, și a transmis că, din punctul său de vedere, ea și celelalte colege au forța necesară pentru a câștiga cea mai importantă competiție pe echipe din tenisul feminin.
După un Australian Open dus până în finală cu multe probleme fizice, Simona a absentat de la meciul cu Canada, jucat tot la Cluj și câștigat fără probleme de România, iar acum speră că întoarcerea sa în sânul formației de Fed Cup va fi una de bun augur: „Sper ca revenirea mea să fie bună, să-mi câștig meciurile și să câștigăm partida. E un meci cu emoții, dar va fi frumos”, a declarat liderul mondial, citat de Telekom Sport, înainte să anunțe că impresia sa este că România are toate șansele unui parcurs lung în Fed Cup, dacă va trece de Elveția și se va califica în Grupa Mondială: „Suntem o țară cu jucătoare foarte puternice, cu o echipă foarte bună. Toate jucăm la nivel înalt și sper să arătăm asta și la Fed Cup. Da, eu cred că avem șanse să câștigăm competiția, însă nu e ușor. Obiectivul nostru este să mergem spre finală”.
Despre Simona s-a spus că i-a invitat la meciul de la Cluj pe Horațiu Mălăele și George Mihăiță, cei doi actori cu care e bună prietenă, însă Halep spune că acest lucru nu s-a întâmplat: „Se inventează foarte multe povești și despre viața mea personală, și despre acest lucru. Domnii au spectacol, n-am invitat pe nimeni, dar sunt bineveniți la orice meci de-al meu, așa cum dânșii știu. Îi invit mereu cu drag, dar acum merg la spectacol”, a spus constănțeanca, vizibil iritată de întrebare, după care a plecat imediat din fața reporterilor care-i luau interviul.
Meciul România – Elveția se joacă la Cluj, la finalul acestei săptămâni (21-22 aprilie), iar câștigătoarea va obține calificarea în Grupa Mondială. Florin Segărceanu se bazează pe Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) și Mihaela Buzărnescu (40 WTA), în timp ce elvețienii mizează pe Timea Bacsinszky (46 WTA), Viktorija Golubic (107 WTA) și Jil Teichmann (136 WTA) și pe veterana Patty Schnyder (39 de ani, 149 WTA), convocată în ultimul moment.