Halep a clacat, dar Timea o acoperă cu laude: „E o sursă de inspirație pentru mine!”. Bacsinszky, bezele pentru bunicul din Satu Mare și pentru români. Ce urmează pentru Simona și suma cu care pleacă din Miami

Simona Halep a ratat accederea în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Miami, după ce s-a înclinat în această seară, scor 6-4, 3-6, 2-6, în fața jucătoarei din Elveția, Timea Bacsinszky. După un prim act în care constănțeanca a contracarat cu luciditate toate armele adversarei sale, în următoarele seturi Simona a fost lipsită de inspirație.

„Am revenit după  un set dur, ea este o jucătoare extraordinară, anul trecut a fost o inspirație pentru mine. Simona m-a inspirat pentru că muncește din greu. Stiam că trebuie să obțin această victorie, sunt foaerte fericită. Mai ales că am reușit-o în fața multor spectatori români. Chiar cunosc câteva cuvinte în limba română pentru că bunicul meu este din Satu Mare și iubesc România. MUL..TUMESC!”, a spus Timea imediat după meci. Eleva lui Daren Cahill va primi 128.215 dolari și 215 puncte WTA, ea riscând să piardă locul 5 în clasamentul WTA.

Elvețianca va întâlni în semifinale învingătoarea partidei Svetlana Kuznețova – Ekaterina Makarova.

Halep a încheiat turneele pe hard de la Indian Wells și Miami cu sferturi de finală, iar următoarea competiție la care va participa va fi Openul de la Stuttgart (zgură, 17 aprilie – 24 aprilie).

 

Publicat: 29 03. 2016, 23:44
Actualizat: 30 03. 2016, 00:34