Simona Halep a fost eliminată, în turul secund de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, de către deținătoarea trofeului, americanca Serena Williams, cap de serie numărul 7 și locul 25 WTA.
Williams s-a impus cu scorul de 3-6, 6-2, 6-1, la finalul unui meci care a durat o oră și 47 de minute.
Halep, locul 58 WTA, a început foarte bine partida cu Serena Williams de pe terenul numărul doi, reușind în game-ul patru să câștige pe serviciul americancei.
În timpul primului punct din game-ul 6, Halep a alunecat și s-a accidentat la picior, ea cerând în pauza dintre game-urile șapte și opt intervenția fizioterapeutului turneului. În ciuda accidentării, Halep a reușit să câștige primul set cu scorul de 6-3, la capătul a 37 de minute de joc.
Serena Williams a revenit însă în setul secund, obținând break-ul în game-ul doi, după ce Halep a condus cu 40-0. Până la final, Williams nu a mai întâmpinat mari probleme, câștigând setul secund cu scorul de 6-2, după 42 de minute de joc.
În setul trei, Williams s-a distanțat până la scorul de 5-0, moment în care Halep a reușit să câștige ultimul său game din această întâlnire, după ce salvase trei mingi de set.
Pentru rezultatul obținut la Wimbledon, Halep va încasa 20.125 de lire sterline.
În urma acestei înfrângeri, România a rămas fără reprezentanți pe tablourile de simplu.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER