Halep a învins-o pe Begu și s-a calificat în sferturi la Hobart!** Dulgheru, OUT de la Sydney

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 220.000 de dolari, după ce a învins-o pe Irina-Camelia Begu (cap de serie numărul 8), scor 6-4, 6-2, după 90 de minute de joc.

În sferturi, Halep o va întâlni pe sportiva rusă Anna Chakvetadze.

Tot în sferturi a acces și Sorana Cîrstea, care a trecut în turul doi de americanca Bethanie Mattek-Sands, scor 2-6, 6-3, 7-5, după un meci de două ore. Adversara din sferturi a Soranei Cîrstea va fi a patra favorită, Angelique Kerber (Germania).

Pentru accederea în sferturi, Halep și Cîrstea vor primi 5.340 de dolari și 70 de puncte WTA.

Alexandra Dulgheru, eliminată de Kvitova în turul doi la Sydney

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a fost eliminată în turul doi al turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 637.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Dulgheru a fost învinsă de sportiva cehă Petra Kvitova, cap de serie numărul 2, scor 7-5, 3-6, 6-4.

Pentru prezența în turul doi, Alexandra Dulgheru va primi un cec de 8.800 de dolari și 60 de puncte WTA.

MEDIAFAX

Publicat: 10 01. 2012, 10:17
Actualizat: 10 01. 2012, 10:18