Halep a parcurs al treilea cel mai dificil drum către un trofeu din 2014. Șarapova ocupă primul loc, grație succesului de la Madrid

Simona Halep (22 de ani) a câștigat în 2014 două turnee WTA, Doha (16 februarie) și București (13 iulie), realizare care a contribuit la locul al doilea pe care îl ocupă în prezent. Au existat păreri cum că în calea ascensiunii elevei lui Wim Fissette nu au „căzut” și jucătoare reprezentative din circuit, dar statistica ține să le contrazică.

Într-un clasament al celor mai dificile drumuri către trofeele WTA din 2014, Halep se află pe trei, datorită titlului cucerit la Doha (Qatar), în luna februarie. Pe prima poziție se situează Maria Șarapova (Rusia, 6 WTA), cu trofeul adjudecat la Madrid, chiar în finală cu Simona (1-6, 6-2, 6-3), în timp ce locul al doilea este ocupat de Serena Williams (SUA, 1 WTA), grație triumfului de la Miami. Ierarhia a fost întocmită prin raportarea la „greutatea” adversarelor campioanelor, dată de locurile din clasament, începând cu sferturile de finală.

Turneele de Grand Slam nu ocupă primele locuri din top, ținând cont că marile favorite au părăsit de fiecare dată competițiile în fazele de debut. Cel mai bine clasat dintre acestea este Roland Garros, locul 10, în finala turneului parizian întâlnindu-se aceleași Halep și Șarapova, 6-4, 6-7, 6-4 pentru rusoaică.     

Clasamentul celor mai grele 10 drumuri către titlurile WTA din 2014

1. Maria Șarapova (Rusia) – Madrid, Spania (Categoria Premier Mandatory)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 3 – A trecut de Li Na (2 WTA) în sferturi (7-5, 6-1), Agnieszka Radwanska (3 WTA) în semifinale (6-1, 6-4) și Simona Halep (5 WTA) în finală (1-6, 6-2, 6-3)

2. Serena Wllliams (SUA) – Miami, SUA (Categoria Premier Mandatory)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 6 – A trecut de Angelique Kerber (9 WTA) în sferturi (6-2, 6-2), Maria Șarapova (7 WTA) în semifinale (6-4, 6-3) și Li Na (2 WTA) în finală (7-5, 6-1)

3. Simona Halep (România) – Doha, Qatar (Categoria Premier 5)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 7 – A trecut de Sara Errani (7 WTA) în sferturi (6-2, 6-0), Agnieszka Radwanska (4 WTA) în semifinale (7-5, 6-2) și Angelique Kerber (9 WTA) în finală (6-2, 6-3)

4. Anastasia Pavlyucenkova (Rusia) – Paris, Franța (Categoria  Premier)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 7

5. Tsvetana Pironkova (Bulgaria) – Sydney, Australia (Categoria Premier)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 7

6. Flavia Pennetta (Italia) – Indian Wells, SUA (Categoria Premier Mandatory)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 7

7. Maria Șarapova (Rusia) – Stuttgart, Germania (Categoria Premier)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 9

8. Serena Williams (SUA) – Brisbane, Australia (Categoria Premier)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 10

9. Serena Williams (SUA) – Stanford, SUA (Categoria Premier)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 12

10. Maria Șarapova (Rusia) – Roland Garros, Franța (Grand Slam)
Media locurilor din clasament ale adversarelor din ultimele trei faze: 13

  • Australian Open (câștigat de chinezoaica Li Na), primul turneu de Grand Slam din calendar, se află pe locul al 17-lea, cu o medie de 24 , în timp ce Wimbledon (câștigat de cehoaica Petra Kvitova), cel mai prestigios turneu de Grand Slam, se poziționează pe 16, cu o medie a dificultății de 22. Turneul de la București, acolo unde Simona a învins-o în finală pe Roberta Vinci (Italia), scor 6-1, 6-3, se află pe locul 37, cu media de 71. București WTA, competiție din seria International, a fost prima de acest fel organizată în România.

Categoriile turneelor din calendrul WTA sunt următoarele, în ordinea descrescătoare a importanței lor: Grand Slam (premii totale de peste 33 de milioane de dolari și 2.000 de puncte pentru campioană), Premier Mandatory (premii totale de peste 4,5 milioane de dolari și 1.000 de puncte pentru campioană), Premier 5 (premii totale în jurul a 2 milioane de dolari și 900 de puncte pentru campioană), Premier (premii totale cuprinse între 600.000 de dolari și 1 milion de dolari, 470 de puncte pentru campioană), International (premii totale cuprinse între 250.000 de dolari – 500.000 de dolari și 280 de puncte pentru campioană) și turneele cu premii de 125.000 de dolari. La finalul sezonului mai are loc o competiție importantă, Turneul Campioanelor (premii  totale în valoare de 4,45 milioane de dolari și 1.500 de puncte pentru campioană).

Simona Halep participă în săptămâna 11-17 august la Cincinnati (SUA), turneu din seria Premier 5, iar în turul secund va juca împotriva belgiencei Kirsten Flipkens (54 WTA). Constănțeanca a beneficiat de tur liber, fiind cap de serie numărul doi.

Publicat: 12 08. 2014, 08:06
Actualizat: 12 08. 2014, 08:07