Halep a spulberat-o pe Monica Niculescu la Bruxelles! Simona e în sferturi, după un dublu 6-1

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 49 WTA, a avut nevoie de numai 83 de minute pentru a trece, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-1, de compatrioata sa Monica Niculescu, locul 34 WTA, într-un meci din turul doi al turneului de la Bruxelles, cu premii de 637.000 de dolari.

Halep a început meciul cu un break, iar Niculescu a reușit pentru prima dată să-și fructifice serviciul la scorul de 4-0 pentru adversara sa, care a câștigat setul întâi cu 6-1. În setul secund, echilibrul s-a rupt printr-un break reușit de Halep la scorul de 2-1.

Halep, 20 de ani, și Niculescu, 24 de ani, nu se mai întâlniseră până miercuri în circuitul WTA.

Simona Halep și-a asigurat, prin victoria repurtată, un cec în valoare de 16.375 de dolari și 120 de puncte WTA.

În sferturile de finală, Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre Yanina Wickmayer (Belgia), locul 36 WTA, și Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 16 WTA și cap de serie numărul 4.

MEDIAFAX

Publicat: 23 05. 2012, 14:21
Actualizat: 23 05. 2012, 14:22