Halep a trecut peste euforia momentului și recunoaște: „Știu că va fi dificil să mă mențin”. Promisiunea numărului unu mondial și persoana pe care a ridicat-o în slăvi
Simona Halep a devenit numărul unu mondial după turneul de la Beijing, iar după câteva zile de odihnă, în România, românca a i-a transmis un mesaj antrenorului Darren Cahill.
- Halep va participa la Turneul Campioanelor, 22-29 octombrie
Halep le-a promis fanilor că va încerca să se mențină pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului, iar un mesaj special i-a fost transmis australianului Darren Cahill: „După 5 zile, aș vrea să împărtășesc asta cu voi. Am avut un vis încă de când m-am apucat să joc tenis, să fiu numărul 1 în lume. Acum, acest vis este realitate și cuvintele sunt prea sărace ca să exprime cum mă simt. Știu că va fi foarte dificil să mă mențin, dar voi continua să muncesc și să joc tenis, fiindcă iubesc faptul că fiecare zi este o provocare. Aș vrea să îi mulțumesc lui Darren pentru că a fost alături de mine în fiecare zi din 2015 încoace pentru a mă ajuta să răspund acelei provocări. Ești cel mai bun antrenor! E timpul pentru Singapore, altă provocare majoră. Sper la zile frumoase și acolo!”, a scris Halep pe Instagram.
La Turneul Campioanelor, programat în perioada 22-29 octombrie, se va decide și jucătoarea care încheie anul pe locul 1 mondial, ținând cont că Halep are un avans fragil în fața Muguruzei, de doar 40 de puncte! Simona o va putea întâlni pe Garbine doar în semifinale sau finală, pentru că cele două au statut de principale favorite și vor fi distribuite în grupe diferite.